Il iubeam prea mult ca sa poata pati ceva
A vrut sa invete franceza mai bine.
Nu tocmai, dar a insistat ca sa-i dea totusi lectii de engleza, caci ea apucase sa-i explice ca stie engleza, traise in Anglia si in Canada. Mama mi-a povestit mult mai tarziu ca si ea la randul ei s-a gandit:"O sa mai vad ochii astia frumosi?". Asa incat, pana la urma a acceptat si i-a dat lectii de engleza, in prezenta mamei ei, bineinteles, care croseta intr-un colt al camerei (asa era pe-atunci). Dar tata ii facea curte mamei in scris, pe marginea caietelor de exercitii. S-au casatorit in acelasi an, 1936, si s-au nascut copiii, dintre care eu, la inceputul lui '39. Apoi a izbucnit razboiul. Taica-meu, care era cetatean roman (nu a fost niciodata cetatean francez), s-a angajat imediat voluntar in Legiunea Straina, contrar de altfel indicatiilor Partidului Comunist. A facut razboiul, a reusit sa treaca in Anglia, pe urma a continuat razboiul in Rezistenta. La sfarsitul razboiului, a participat la debarcarile franco-engleze din Norvegia, apoi la deruta armatei franceze (n-avea fiecare om decat cateva cartuse) si la batalia de la Dunkerque, unde a reusit sa se imbarce pe o barca de pescari si sa treaca Canalul Manecii. Din Anglia s-a dus ca si alti militari francezi in Africa de Nord, de unde a reusit sa se intoarca clandestin in Franta, unde a facut tot restul razboiului in Rezistenta. A fost citat de doua sau trei ori pe "ordinea diviziei pentru curaj sub focul inamicului", a fost decorat cu Crucea de Razboi si Medalia Rezistentei. Avea acte false, de basc, din cauza tipului sau - dar de basc din Franta.
Era negricios?
Da, negricios, nasul foarte fin, coroiat, acvilin, parul ondulat si deci putea foarte bine sa treaca drept un iberic. Insa nu trebuia sa fie basc din Spania (nu stia spaniola, sau in orice caz prea putin), dar trebuia sa fie basc pentru ca ave
