Un neaşteptat vînt de schimbări se anunţă în Europa pentru acest an; lumea establishment-ului politic tremură, deoarece, după toate probabilităţile, Europa din ziua de 31 decembrie 2002 va arăta diferit faţă de această Europă (încă veche, încă obişnuită) din luna aprilie. O suită de alegeri decisive în cîteva ţări ale continentului, conferinţe cu mare miză politică şi final incert, fixate în a doua jumătate a anului, în plus - conflicte cu desfăşurări imprevizibile, la doi paşi de frontierele europene. Totul înlănţuindu-se ca într-un ciclu fatal, deşi ştim că aproape fiecare dată din această suită a fost fixată cu multă vreme înainte, potrivit unui calendar cît se poate de pedestru; dar înlănţuirea capătă deodată un aer exigent, de maximă urgenţă.

Năvala evenimenţială a fost inaugurată de Portugalia, tocmai de Portugalia! Ca şi în alte împrejurări istorice, mica ţară de la extremitatea occidentală a Europei a dat semnalul şi a declanşat furtuna, prin alegeri (e drept, anticipate) desfăşurate în ziua de 17 martie. La aceste alegeri, Guvernul socialist a pierdut puterea în favoarea dreptei coalizate: la o diferenţă aproape insignifiantă (42,3% pentru partidul de centru-dreapta şi 40% pentru socialişti, ceva mai mult de două procente), dar a pierdut-o. Şi astfel, fără voia lor, s-ar putea ca portughezii să fi dat drumul pe pîrtie bulgărelui de zăpadă, un bulgăre deocamdată mic, dar care va ajunge cine ştie unde şi cine ştie cum.

Să nu ne închipuim că, pentru Portugalia, schimbarea din luna martie va căpăta dimensiuni dramatice: nici vorbă de aşa ceva! Vom asista doar la o redistribuire a accentelor, la subtile jocuri de nuanţe - ceva mai multă rigoare bugetară, ceva mai puţină imigraţie; ceva mai multă privatizare, ceva mai puţin social; totul întreprins suav, în ritm de balet clasic, fără a altera vizibil ansamblul. Iar cît priveşte politica externă