Noua limbă de lemn
Radu Paraschivescu (născut la 14 august 1960 în Bucureşti, în prezent redactor la Editura RAO) este un exersat traducător. Lui i se datorează versiunile româneşti (ireproşabile, unele adevărate performanţe în materie de reconstrucţie lingvistică) ale unor scrieri ca O cameră separată de Virginia Woolf, Rămăşiţele zilei de Kazuo Ishiguro, Revelaţie pe Amazon şi în coasta lui Adam de Petru Popescu, Meserie, Limbajul romanului, Veşti din paradis şi Terapia de David Lodge, Copiii din miez de noapte, de Salman Rushdie, Casa somnului de Jonathan Coe. Virtuozitatea de stilist şi-a probat-o şi ca romancier (Balul fantomelor, Efemeriada), dovedind că nimic din ceea ce înseamnă fantezie şi îndrăzneală în folosirea limbii române actuale nu-i este străin.
Nu Radu Paraschivescu este deci cel care s-ar putea speria de invazia de englezisme de la noi. Dacă totuşi, în povestirea Omagiu supliciatului pasiv, el desfăşoară o sarcastică satiră la adresa romglezei, noua limbă de lemn adoptată de o parte din intelectualii şi oamenii de afaceri din România, înseamnă că si-tuaţia la care s-a ajuns este chiar ridicolă.
Povestirea lui Radu Paraschivescu poate fi privită ca un spectacol (lingvistic) burlesc, dar şi ca un document al situaţiei limbii române, la începutul secolului douăzeci şi unu, document care va fi citat fără îndoială de multe ori de acum înainte de istoricii limbii.
Alex. Ştefănescu
La Şapte dimineaţa, cînd stridenţa deşteptătorului făcu să vibreze pereţii camerei, tînărul era deja treaz. Stătea în capul oaselor în pat, rezemat de perna ridicată, cu scrumiera în care scutura cea dintîi ţigară a zilei aşezată grijuliu pe pîntece şi cu faţa luminată de un zîmbet de om bine dispus. Îl trezise soarele pe care nu spera să-l mai vadă cu atîta limpezime după o săptămînă de ploi neîntrerupte şi des
