Cum critica literară nu dă Oscaruri pentru cel mai bun rol secundar (nici măcar pentru cel mai bun rol principal), nenumărate personaje mărunte din cărţi, perfect realizate în felul lor, sînt date uitării. Cine şi-ar mai aminti, de pildă, de Rosenkranz sau de Guildenstern, din Hamlet, dacă dramaturgul Tom Stoppard n-ar fi avut ingenioasa idee de a le aduce în faţa scenei pentru a le acorda, în fine, rolul principal: compensaţie pentru faptul că din piesa lui Shakespeare rămîn vii în amintire numai Hamlet şi Ophelia, Polonius, regele şi regina. Exact aceeaşi senzaţie, de prospeţime a perspectivei, prin răsturnarea raportului principal/secundar ţi-o dă jurnalul lui Simion Stolnicu şi amintirile sale de la Sburătorul (Printre scriitori şi artişti, Minerva, 1988, ediţie şi prefaţă de Simion Bărbulescu).
Ce gîndeau nenumăraţii scriitori care au trecut pe la Sburătorul, fără a deveni apoi nume sonore ale literaturii române, cum îşi judecau ei confraţii mai norocoşi într-ale gloriei literare, cu ce sentimente veneau şi plecau din strada Cîmpineanu 40, cum primeau critica amfitrionului lor ? Este un adevărat noroc că, la toate aceste întrebări, avem răspunsurile unui ins pe care contemporanii lui îl cunoşteau destul de bine, în timp ce contemporanii noştri l-au dat cu totul uitării. Perspectiva poetului din amintiri (jurnalul e palid şi are puţine referiri la confraţi) poate fi comparată astăzi, după publicarea Agendelor lui Lovinescu, cu perspectiva criticului. Iată, aşadar, imaginile în metamorfoză ale acestui joc de oglinzi la purtător.
June imberb, atom prin boema literară a vremii, subsemnatul am călcat pragul zisului cenaclu sburătorist cam prin toamna anului 1926, cînd "Maestrul" - cum i se spunea criticului - era în plină vigoare a creaţiilor lui şi a animării vieţii literare. (Simion Stolnicu, O poartă spre glorie, op. cit.)
