"Cultura Europei e şi a mea" Din multe motive, mă simt fericită că trăiesc în Europa. Primul şi cel mai valabil este că nu am respirat în altă parte de lume, decît 16 săptămîni în SUA. Cultura acestei părţi de lume (Europa) îmi este cît de cît cunoscută şi o simt a mea. La TV, cinematograf, firme observ cuvinte valabile peste tot: sport, transport, hotel, restaurant, WC, telefon. Dar şi: scandal, bandit, corupţie, marfă (dacă nu cumva şi ciumă), toate numitor comun pentru ce este rău şi inuman în fiinţa umană, ca să zic aşa. În privinţa noastră, aderarea la UE o simţi aşa, ca pe ceva inexorabil. Începând cu acel: "ce e bun pentru Europa, e bun şi pentru noi" am fost învăluiţi în această dorinţă şi tendinţă. Numai că noi le întrecem pe toate. Şi aşa s-a ajuns la epurare etnică, care nu cred să slujească unei atmosfere tolerante în locul cu pricina: Tg. Mureş. Îmi plac mult catedralele, castelele şi burgurile medievale. Nu cred că popoarele migratoare sînt de vină în totalitate că nu le avem. Cred, mai curînd că nu avem vocaţia lucrului perfect, bine făcut. Şi nici nu sîntem îndrăgostiţi de frumos. Adică nu aceştia sînt majoritari în partea aceasta de lume. Slănic Moldova e o staţiune orfană de turişti, de investitori şi de o viaţă intensă. Pe Tele 7 abc documentarele despre Germania ne oferă privelişti magnifice despre castele, case vechi şi despre meşteri care fac pantofi folosind cuie din lemn şi straturi succesive de piele, vînduţi pe 2.000 de dolari perechea (sîmbătă 13.04.2002, Tele 7 abc). M-am bucurat a doua zi să văd că maicile de la Ţigăneşti (o mănăstire înconjurată de un lac aproape de Bucureşti unde am petrecut cîteva zile) vor exporta broderii (14.04 cred Antena 1). În mod obişnuit, segmentul pensionarilor este privit cu compasiune şi chiar mai rău considerîndu-se că au fost depăşiţi de evenimente. Nostalgia o avem, dar pentru un viitor care "să su