Cu ceva timp în urmă, am auzit întîmplător la ştiri, că undeva, pe la mare, s-a furat un dig. Mi s-a părut o culme a hoţiei la români, ceva de domeniul fantasticului. Mi-am amintit de o poveste pe care o ascultam în copilărie la picup, "Ionică cel viteaz", în care Ionică înconjura castelul zmeului cu o funie, şi-l punea în spate şi pleca cu el. Tot aşa, mi-am imaginat un român înalt ca bradul şi spătos cît zece legînd stabilopozii cu o sforicică şi trăgînd digul după el, ca un băieţaş un căluţ din plastic pe roţi. Pînă aici totul e O.K., dar întrebarea mea a fost: ce o să facă hoţul cel forţos cu digul? Un dig mi se pare un obiect de unică folosinţă, nu-l poţi utiliza nici prin casă, nici prin curte, nu dă lapte, ouă, brînză şi nici măcar nu-l poţi vinde decît unora care au o altă mare decît a noastră. Poate or exista niscaiva alte întrebuinţări, dar pînă una alta, furtul unui dig mi se pare un furt inutil sau, în cel mai bun caz, un furt "la mişto". Tentaţia românului de a şterpeli fără un scop anume este aproape instinctivă. Şi eu am furat o scrumieră dintr-un bar, deşi aveam vreo cinci pe acasă. Şi un unchi de-al meu a substituit o solniţă goală, de la un restaurant din Mangalia, fără să aibă nimic precis în cap, doar ca să scrie pe ea cu o carioca "Amintire de la mare - 1985". Un obiect furat are mult mai mult farmec decît unul cumpărat de la tarabă. Anumiţi alpinişti amatori, cînd merg la munte, fură din trenul personal suporturile pentru bagaje, pentru a-şi confecţiona din ele scăriţe. În sfîrşit o utilitate garantată! Dar în personal există atîtea lucruşoare plăcute omului care se pot "ciordi" doar aşa, de dragul trenului... Emi avea acasă o colecţie de plăcuţe metalice pe care puteai vedea inscripţionate: W.C., un robinet din care curge apă într-un pahar, tăiat pe diagonală cu o linie, o pedală de la closet, o ţigară tăiată cu o altă linie, o schemă de