Tamara Carauş, tzara mea, Chişinău, Editura Arc, 2000. Premiul pentru debut al Fundaţiei Culturale Române, acordat cu ocazia "Zilelor Culturii Basarabene", martie 2002.

Discursul românesc actual despre Basarabia poate cuprinde orice, dar predomină construcţia sa pe dimensiunea patetic-identitară: cu poduri de flori sau fără, vorbim despre "fraţii noştri de peste Prut" şi sîntem tentaţi adesea să ne reproşăm că "n-am făcut destul pentru ei", că "Guvernul român e dator să..." şi altele asemenea. De doisprezece ani, nu reuşim însă cu adevărat să ascultăm vocile care vin de acolo, să înţelegem realitatea complicată din ceea ce se cheamă Republica Moldova (şi mai complicată în ultimele săptămîni) şi să dăm o configuraţie coerentă mesajelor adesea contradictorii care însoţesc această realitate. Elanurile patriotice din vorbe se pierd, cel mai adesea, în faţa faptelor care se aşază, implacabil, pe axa Est-Vest: dornici de Vest şi înspăimîntaţi că Basarabia ne-ar putea "trage spre Est", lăsăm lucrurile să meargă de la sine şi amînăm permanent cunoaşterea profundă a "subiectului" dintre Prut şi Nistru. Între timp însă "subiectul" îşi construieşte propriul discurs despre sine, dincolo de contururile de pe hartă, mai ales prin reprezentanţii tinerei generaţii. tzara mea de Tamara Carauş este o carte despre dilemele acestei generaţii. Titlul cu conotaţii declarat dadaiste trimite la dificultatea de a răspunde precis la întrebări simple precum "de unde eşti?" sau "cum e la voi?". Este o carte care pune în discuţie identitatea generaţiei tinerilor intelectuali basarabeni, "care şi-a început formaţia conform programelor sovietice de învăţămînt şi a continuat-o la Bucureşti, Cluj, Iaşi, Universitatea Central-Europeană, Oxford, Sorbona etc. Şi, implicit, e totodată generaţia care a pornit «toţi într-un pas înainte spre un ţel unic» şi a ajuns în plin relativism cultural ş