alegerile din Ungaria Cu o săptămînă înainte de primul tur al alegerilor, victoria dreptei părea indiscutabilă: "Irezistibila ascensiune a lui Viktor Orbán, favoritul legislativelor din Ungaria", titra ziarul Le Monde. Tînărul lider al dreptei impresionează prin energia sa de învingător, prin talentul de a formula scopuri dezirabile pentru majoritate: "un acoperiş, trei copii, patru roţi" pare a fi mai degrabă o continuare, în alt plan, a ceea ce s-a numit comunismul-gulaş decît programul unei drepte moderne. Cifrele arătau destul de bine, creşterea economică, fără a fi spectaculoasă, s-a menţinut în toţi anii guvernării, s-a consolidat clasa mijlocie, visul social al guvernelor postcomuniste. Ceea ce nu înseamnă că reporterii care lucrează pentru televiziunile străine nu pot găsi întinse spaţii ale sărăciei, cu bărbaţi rău îmbrăcaţi şi femei fără dinţi, înconjurate de copii mici, şi toţi se plîng că nu-şi găsesc locul în lumea lui Orbán. Preocuparea pentru maghiarii de peste graniţă, atît de intens urmărită de guvernul Orbán, este menită să coaguleze aspiraţiile comune ale celor din interiorul graniţelor. Reforma economică a fost însoţită de corective politice, modificînd modelul democratic care l-a adus pe Orbán la putere: a creat o cancelarie puternică, rolul executivului a fost întărit faţă de Parlament, convocat în şedinţă o dată la trei săptămîni (contrar Constituţiei, care prevede în mod explicit şedinţe săptămînale) audiovizualul public a fost luat în stăpînire, reducîndu-se accesul polului socialist şi liberal la aceste tribune. Ungaria era socotită o parteneră acceptabilă pentru Occident. Iván Szelény, sociolog, profesor la Yale, plecat din Ungaria în 1976, analist apreciat al societăţilor postcomuniste scria, înainte de alegeri, în săptămînalul Heti Világgazdaság: "De îndată ce s-a constituit guvernul FIDESZ, Orbán a dat repede de înţeles că pentru