"De ce sînteţi voi, cinefilii, mai obsedaţi decît oamenii cu alte pasiuni?", m-a întrebat un amic, iar eu am început să mă apăr - "Adică ce vrei să spui? Că sîntem maniaci periculoşi? Posedaţi? Nu-i adevărat!" - pînă cînd mi-am amintit de cele 1001 de nopţi pierdute, cînd orele trei-patru mă găseau la cel de-al treilea film şi la cea de-a patra cafea a serii*. De fapt, au fost mai mult de 1001 şi ar fi fost mult mai multe, dacă alte obsesii nu mi-ar fi tăiat din timp şi dacă doctorul nu mi-ar fi tăiat în cele din urmă cafeaua. Ceea ce nu m-a împiedicat, azi-noapte, să-mi pregătesc un ibric, pentru că nu voiam să adorm înainte de a termina de citit Secolul 21, nr.10-12/2001 - Filmul. Numărul se încheie cu ancheta "Ce reprezintă pentru dumneavoastră cinematograful?" "Un lucru drăcesc", răspunde Irina Nicolau. "Consider drăceşti toate lucrurile care îmi plac peste măsură." Şi Ioana Pârvulescu: "Mă împrietenesc cu o zi rea abia după ce mă duc la un film. Mă împrietenesc cu un om cînd văd că am trăit aceeaşi aventură a unui film, în acelaşi fel (...) Mă împrietenesc cu un oraş abia după ce am fost într-una din sălile lui de cinematograf, după ce i-am gustat partea de ficţiune, mirajul lumilor paralele." Iar eu cred că mă pot împrieteni cu oricine se recunoaşte în cuvintele Ioanei Pârvulescu. Poate că amicul meu avea dreptate: lasă-i pe alţii să fie pasionaţi - noi sîntem posedaţi. Există cîteva lucruri extraordinare în acest număr: două texte de Serghei Eisenstein, marele cineast analizînd montajul filmelor sale Linia generală şi Crucişătorul Potemkin; textul lui Slavoj Zizek, care discută ideile lui Jacques Lacan folosindu-se de exemple cinematografice, legate tot de montaj, dar de montaj la Hitchcock (iar în "montajul" alert al revistei, Zizek vine chiar după Eisenstein, căruia îi trage o palmă peste ceafă, comentînd o secvenţă din Linia generală ca mostră de "po