convorbire cu prof. univ. Sanda MANU, regizoare După ce ne-a jefuit, hoţul rămîne multă vreme în casa noastră, fiindcă începem să trăim conform ordinii impuse de el, ocupantul nevăzut. În apartamentul sigur şi confortabil pînă atunci, ni se pare că descoperim dintr-o dată colţuri ostile, locuri vulnerabile prin care ar putea să pătrundă iarăşi primejdia. După spargere, aşezăm obiectele din casă în alt raport cu interiorul; cu aplomb, urmele pagubei au intrat în atmosfera căminului nostru şi trebuie să ţinem seama de asta. Începem să ne uităm altfel şi la cei din jur, cunoscuţi de-o viaţă: au auzit ceva în timpul jafului, au fost indiferenţi, s-au temut să intervină? Cît mai putem conta pe solidaritatea lor? Pînă una-alta dublăm încuietorile, ne baricadăm, trăim în alarmă. Nu este sigur că hoţul va fi prins şi va sta după gratii, pedepsit. După zăbrele stăm noi, victimele, punînd gratii, lacăte sofisticate şi bare de protecţie care nu ne apără de măiestria spărgătorilor, dar ne transformă existenţa în coşmar. De fapt, în afara obiectelor materiale, ce ni se mai fură atunci cînd sîntem jefuiţi?

Farmecul şi capcanele ambiguităţii Vă propunem, stimată doamnă Sanda Manu, un subiect de discuţie neplăcut: scurtă analiză a unui furt, din punctul de vedere al păgubaşului. Sînteţi de acord? Vrînd-nevrînd, din păcate. Fiindcă de cînd mi s-a spart casa mă tot gîndesc ce aură are cuvîntul "hoţ" în limba română. Din cîte ştiu, nici în franceză "hoţ" nu este sinonim cu inteligent, nici în germană cu simpatic, nici în engleză cu descurcăreţ. Ambiguitatea noastră fermecătoare care face ca limba română să fie inepuizabilă, întinde o capcană pe termen lung.Uitaţi-vă numai cu ce satisfacţie sînt priviţi copiii care dau răspunsuri "oaţe": cum e fundul mamei, cum vine tata beat etc. Şi observaţi cum le scînteia ochii părinţilor şi bunicilor de plăcere că "ăla micu'" e intelige