Studentii ieseni doresc sa "pescuiasca" o noua victorie pe malurile Dunarii
•Meciul LEFS Braila - Politehnica Iasi va avea loc astazi, in cadrul etapei a 17-a •Gazdele lupta pentru evitarea retrogradarii, iar oaspetii nu mai au nici o sansa la promovarea in prima liga
Etapa a 17-a din Seria D a Diviziei A masculine de handbal programeaza astazi meciul dintre LEFS Braila si Politehnica Iasi, oaspetii fiind favoritii confruntarii. Teoretic vorbind, elevii lui Costel Schender nu ar trebui sa aiba prea mari probleme in jocul de astazi, de pe malurile Dunarii, lotul iesean fiind cu mult superior celui brailean. Totusi, din punctul de vedere al "motivatiei", gazdele lupta din rasputeri pentru salvarea de la retrogradare, iar iesenii nu mai au nici o sansa la o evolutie in sezonul urmator in Liga Nationala, acolo unde Ambro Suceava va participa la turneul final de promovare pe prima scena a handbalului romanesc. In aceste conditii, cu un lot "remaniat" prin aducerea unor jucatori experimentati, LEFS Braila le-ar putea face unele probleme iesenilor de la Poli, cei care totusi se pare ca vor tine la blazonul lor si nu se vor lasa mai prejos decat adversarii. In jocul de astazi, de la Braila, sub comanda antrenorului Costel Schender, Poli Iasi ar putea prezenta urmatorul lot de jucatori: Pralea, Buga (Lungu) - Elisei, Damian, Adam, Ciocoiu, Crainiceanu, Massari, Dimofte, Maftei, Larion, Chiuda (Budeanu, Baghiu, Hutanu).
Pana in prezent, iesenii i-au invins de trei ori pe brailieni, cu 37-23, 28-27, 41-21 si doresc astazi un nou succes. Celelalte doua jocuri ale etapei a 17-a sunt Ambro Suceava - Stiinta HCM Bacau (derby-ul rundei) si Apoterm Adjud - HC Moldosin Vaslui (gazdele luptand si ele pentru evitarea retrogradarii).
Dan TEODORESCU
Clasamentul:
1. Ambro Suceava 16 15 0 1 497-368 30
2. Politehnica Iasi 16 12 0