Povesti de primavara"Ca zapada care piere/ Dupa veacul iernii greu,/. Piei si tu de-acum, durere/ Iarna sufletului meu". (St. O. Iosif)Curatenie mare. Si-n anul acela s-a intamplat la fel ca-n alti ani. Totul a inceput cu vreo trei, patru saptamani inainte de Pasti. Parca innebunisera cu totii, nu mai...

Povesti de primavara"Ca zapada care piere/ Dupa veacul iernii greu,/

Piei si tu de-acum, durere/ Iarna sufletului meu"

(St. O. Iosif)Curatenie mare

Si-n anul acela s-a intamplat la fel ca-n alti ani. Totul a inceput cu vreo trei, patru saptamani inainte de Pasti. Parca innebunisera cu totii, nu mai aveai cu cine sa te intelegi. Femeile din casa, Buna si Mama, deschideau ferestrele si usile de la toate incaperile, paturile si dulapurile erau trase de la locurile lor, stergarele si covoarele duse la valtoare, vasele erau luate din cuie si de pe polite si puse afara in vailingul cel mare, la frecat cu cenusa. Totul era in casa intors cu susul in jos, nimic nu mai era la locul lui, caci incepea marea curatenie de primavara. Pana si laduca mea cu jucarii era aruncata in gura podului de la sura. "Las-o acolo", imi zicea Buna, "pana dupa sarbatori. Nu vezi ca ne impiedicam de ea pe aici?" Ce puteam sa mai zic eu, daca nici tata nu se punea cu femeile cand era curatenia cea mare? Lasam lada acolo, caci stiam din anii trecuti ca va trebui sa cobor eu jucariile, pe rand si pe furis, ca sa le aduc iar pe toate in coltul meu din bucatarie, pe care-l imparteam cu Ciurli, motanul cel gras.

In zilele acelea, cand acasa totul mirosea a var si a lesie, mi-era mai usor sa scap de sub ochii lor si sa fug de-acasa. O luam pe ulita Nastasiei si din cativa pasi ajungeam in padure, unde nimeni nu varuia si nici nu trantea geamurile si vasele. Acolo era intotdeauna curat, chiar si atunci cand inca nu era topit bine omatul si cand mai erau balti pe la m