Aflam dintr-un sondaj publicat vinerea trecuta ca 42% dintre romani nu cred ca tara lor va fi primita in NATO la conferinta la virf de la Praga din noiembrie. Nu este usor de determinat ce provoaca acest scepticism. In opinia unui sociolog consultat de un reporter al postului nostru de radio, scepticismul ar putea fi rezultatul deceptiei pe care publicul a trait-o in 1997, cind Romania nu a fost admisa in alianta, la summit-ul de la Madrid, desi i se spusese ca avea sanse bune. E o posibila explicatie, desi este destul de improbabil ca un segment atit de mare din populatie sa mai aiba memoria acelei nereusite. S-ar putea emite si ipoteza ca multi romani nu prea au incredere in optimismul insistent al guvernantilor, dupa cum nu-i prea cred pe acestia nici in alte privinte. Cu alte cuvinte, nu este de mirare ca 42% sint sceptici in privinta prognozei optimiste referitoare la NATO, cind 60% gindesc ca directia spre care ii conduc guvernantii este gresita.
Poate ca un dram de scepticism in privinta sanselor Romaniei la summit-ul de la Praga i-ar face bine si guvernului. Spun acest lucru nu pentru ca detin informatii ca Romania nu ar avea sanse bune de a se alatura aliantei occidentale, ci mai ales fiindca, asemenea altor situatii, ce este valabil in aprilie ar putea sa nu mai fie si in noiembrie. Intr-o recenta calatorie la Washington, surse bine informate mi-au confirmat fara ezitare ca inclinatia diplomatiei americane este, intr-adevar, aceea de a sustine o extindere ampla a NATO, care sa includa toate sau aproape toate tarile candidate. Iar acel „aproape“, introdus oarecum dezinvolt in conversatie, nu avea in vedere Romania, ci Slovacia, in cazul unei victorii electorale a fostului premier nationalist Meciar. Nu era necesar, de altfel, sa aflu acest lucru in confidentialitate, pentru ca presedintele Bush insusi, chiar in vremea in care ma gaseam in capita
