Tia SERBANESCU
Femeia din fotografie. Jurnal 1987-1989
Editura Compania, Colectia „ClarObscur“, Bucuresti, 2002,
296 p., f.p.
Transcriptor al cenusiului
Fara indoiala, un prozator bun nu trebuie sa fi trecut neaparat si prin stadiile rutinei jurnalistice. Dar invers, un jurnalist adevarat, cu „vina“, care sa exceleze fara a-si fi exersat (sau chiar ratat) vocatia de prozator pare greu de imaginat si de intilnit.
Chiar de nu ai (re)cunoaste finetea analitica si prozastica a autoarei, chiar de n-ai fi intirziat cindva si asupra celor patru romane pe care le-a publicat – Balada celor rau iubiti (1973), Mai multe inele (1979), Muntele de pietate (1983) si Cumparatorii (1985) –, Breful semnat zilnic de Tia Serbanescu descopera cu atita claritate insemnele unui marcaj stilistic distinct, incit rubrica sa nu se poate sa nu-ti prilejuiasca o placere mereu atipica pentru un petic de ziar. Te cucereste prin incisivitatea iute, biciuindu-i fara gres pe actorii din marele bilci al desertaciunilor care este societatea noastra de tranzitie, te seduce prin verva neobosita si jocurile de perspectiva, prin asociatiile de idei, scapararile de sintagme si calambururile care arunca intr-o lumina stranie, in abisalitate sau absurd cite un amanunt, un comportament, un tic, un gest aparent derizoriu: de regula, al vreunui politician lovit de nesansa ca Tia Serbanescu sa-l fi observat. Asadar, ca-n munca de rutina a jurnalistei se amesteca benefic si-si lasa inconfundabila amprenta o prozatoare patimasa, cu placerea scrisului alert, se stie. Dar ca in coltul Brefului sclipesc stins – travestite in nuantele vreunei judecati amare, deturnate prin discrete intorsaturi de fraza – regrete si nostalgii trecute si prezente pentru un roman ramas nescris si pentru citeva decenii de viata otravita de gustul zadarniciei sint lucruri marturisite explic
