interviu cu Joaquín GARRIGÓS Pe 9 aprilie, Institutul Cervantes din Bucureşti a organizat o întîlnire cu traducătorul spaniol Joaquín Garrigós, un personaj insolit nu doar în România (din afara filierelor consacrate şi intereselor oficializate), dar şi în Spania (cine s-a mai apucat să traducă literatură română interbelică, s-o propună editurilor mai deloc interesate de cărţi în afara colecţiilor şi interesului public imediat?). Garrigós a tradus din româneşte în spaniolă într-un răstimp de doar zece ani multe dintre cărţile lui Mircea Eliade (Domnişoara Christina, Nuntă în cer, Şantier, India, Noaptea de Sînziene, Huliganii, Tinereţe fără tinereţe, Nouăsprezece trandafiri, Maitreyi, Povestiri fantastice, Jurnal, Jurnalul portughez), Emil Cioran (Amurgul gîndurilor, Cartea amăgirilor, Îndreptar pătimaş), Liviu Rebreanu (Ciuleandra), Norman Manea (Plicul negru), Camil Petrescu (Patul lui Procust). În ciuda serviciilor enorme pe care le face literaturii române, Garrigós a rămas un "independent" ce urmăreşte literatura interbelică românească mai degrabă decît pe cea de azi, caută adevărata literatură de sertar şi restituirile veritabile, nedînd mare atenţie recomandărilor oficiale. Probabil din acest motiv vizitele profesionale în România le face pe cheltuială proprie, fără să poată beneficia nici măcar de facilităţile date de o invitaţie oficială. Şi, oricîtă nemulţumire ne-ar produce lipsa de gust a traducătorului spaniol pentru literatura care se scrie azi la noi (în afara memorialisticii), el ar trebui sprijinit direct şi cu discernămînt de organismele oficiale care au în statut sintagma din ce în ce mai golită de semnificaţie "susţinerea culturii române" .

Aţi tradus mai mult de 20 de cărţi româneşti în spaniolă. De unde pasiunea aceasta pentru literatura română? Nu ştiu dacă am început să traduc din pasiune. Eu sînt lingvist de meserie, am făcut lingvi