Splendidul jurnal semnat Tia Şerbănescu apărut de curînd la Editura Compania ne reaminteşte unora dintre noi, iar altora ne spune pentru prima oară că apriga jurnalistă a fost şi este de fapt altceva: scriitoare. Lucru n-ar fi de mirare, multe vip-uri ale presei se întrec cu mai mult sau mai puţin succes în a scrie cărţi. E un fel de probă de onorabilitate. Unii se fac cu totul de rîs şi nu-i mai numesc, alţii chiar sînt scriitori, aşa cum este Cristian Tudor Popescu, indiferent cît de acide ar fi relaţiile lor cu lumea literară. Tia Şerbănescu nu pare să se încadreze în aceste două categorii, în primul rînd pentru că îi lipseşte un lucru esenţial: orgoliul.

Tot acest jurnal, scris între 1987 şi 1989, apărut acum cu titlul Femeia din fotografie, este o lungă probă a acestei lipse de orgoliu, care nu e neapărat o calitate, dar trebuie să recunoaştem că e un lucru rar. Cei care s-au oripilat în faţa jurnalului lui Mircea Cărtărescu, pe nedrept şi făcînd dovada unui fel cu totul provincial de a citi confesiunile unui scriitor, vor găsi aici exact opusul. Tia Şerbănescu nu crede în propria literatură. Cei care o cunosc ştiu că atitudinea e sinceră şi fără fasoane: "M-am simţit inclusă, datorită lui Radu Petrescu, în literatură, sentiment pe care l-am avut cu intermitenţe. Inutil să adaug că mai tîrziu am renunţat la el, aşa cum am renunţat la multe alte sentimente primejdioase." Dar e mai mult decît o simplă atitudine în aceste cuvinte, mai mult decît un dat temperamental. Iată ce spune Tia Şerbănescu despre literatura română în anul 1987: "îmi vine să spun că literatura română de azi a avut parte de ceea ce merita, ca noi toţi de altfel. A rămas o literatură de lichele într-o ţară de lichele. Nu ştiu cît vor recupera jurnalele şi cărţile de sertar din rezistenţa faţă de monstruozităţile din jur, dar mă tem că procentul va fi foarte mic, aproape infim, pentru