Aplicaţiile filosofiei în viaţa de zi cu zi sînt aşa de multe şi întortocheate încît slabele noastre înzestrări nu pot să le aducă în pagină. Ne este peste poate să povestim cum în vremurile vechi ne sculam încă în noapte ca să apucăm să luăm lapte pentru fetiţa familiei noastre şi cît de nemulţumiţi eram noi cînd, ieşind din casa scărilor şi apucînd-o cu hărnicie mahmură pe strada Piatra Craiului, colţ cu Paris, la măcelăria de peste drum de Casa Universitarilor, întrezăream siluetele nocturn-matinale ale moş-pensionarilor pe care, mărturisesc public, nu-i puteam suferi, mă enerva tenacitatea dumnealor, răbdarea nesfîrşită, grijile personale egoiste, faptul că ştiau mult mai bine totul, că se puteau descurca de minune, că-i spuneau stăpînei de dincolo de pult pe numele mic, că pricepeau desfăşurările evenimenţiale din vaierul îndepărtat al lăzilor acelora din fier care clopoţeau specific prin zăngănitul sticlelor cu lapte, al celor cu iaurt, al celorlalte cu lapte bătut, faptul că ei (şi numai ei) cunoşteau şoferul, îi urmăreau (de acolo, din coadă, cu priviri supuse şi blînde) mişcările rituale, felul în care cobora din cabină, modul specific al păşirii prin fumul verzuliu-albastru slobozit generos din ţeava de eşapament, priveau (cam cum privim noi astăzi la portalurile culturale de pe Internet) la foile pe care domnul şofer le purta indiferent şi cu mişcări de stăpîn al dimineţii: fiinţe zeieşti, el şi toţi ceilalţi, manipulanţi, vînzători, gestionari văzuţi şi nevăzuţi, un adevărat kosmos aisthetos, universul vizibil al trotuarelor patriei la vremea sosirii laptelui în care şoferul purta incunabulul din mîinile sale spre semnătura vînzătoarei, mai bine spus spre pixul ei, cam tot aşa cum s-ar precipita cutare admiratori spre autografele cutărui mare filosof. Minunate clipe acelea în care ajungeam în faţa vînzătoarei, cînd apucam să depun sticlele goale î