Cariera de nevastă Dintre carierele care niciodată (de la cădere-ncoace) nu vor fi pe drept recunoscute ca atare, una singură cunosc: aceea de nevastă. În capul meu, a fi nevastă ("soţie", o numesc unii) presupune a fi şi mamă. O vorbă veche care circulă şi azi, valabilă dintotdeauna, spune că meseria de nevastă presupune "o muncă nenormată, neplătită". Perfect de acord. Dar nici măcar calitatea ei? Nu vorbesc de normă, nu vorbesc de plată, vorbesc de consideraţie (dar ce mai e consideraţia, atunci cînd se aplică la nevastă? Nu e numic, pentru că nu există). A fi nevastă şi mamă presupune, azi, obligaţie. Obligativitate. Ferocele misoginism (chiar şi al celor cu famelie) consideră fireşti obligaţiile nevestelor în interiorul casei (doar au consimţit la ele prin actul mariajului). Cînd bărbatul este plecat la muncă (să aducă banii necesari traiului) e firesc ca nevasta să: gătească, spele, calce, să execute curăţenia casei, să repare prizele stricate, tocul uşii, să ungă uşa care scîrţîie, să cumpere cele necesare casei, să bată cuie, să vorbească (în caz de nevoie) cu instalatorul sau să repare ea însăşi instalaţia, să zugrăvească de Paşti (doar s-a inventat vopseaua lavabilă), să facă lecţii cu copilul, să telefoneze soacrei să o întrebe de sănătate etc., etc. La fel de firesc bărbatului i se pare ca nevasta să-şi asume tot ce nu e O.K. în casă: rezultatele slabe ale copilului la şcoală, cămaşa X care ar fi trebuit să fie călcată în ziua Y, nodul la cravată (care mămica nu l-a învăţat să-l facă), mîncarea prea rece sau supraîncălzită cu care nevasta îl aşteaptă de la muncă, eventual frigul din apartament şi, obligatoriu, nota de plată a telefonului. Obligaţiile soţului sînt: să vină de la serviciu (nu contează cînd, contează să nu vină pilit), să aducă parte din salariu (doar are dreptul la nevoi proprii), să citească seara presa, să vizioneze meciurile şi şt