la Paris (şi nu numai) Există, cu siguranţă, o influenţă culturală asupra modului în care percepi un oraş atunci cînd îl "înfrunţi" la pas, iar acest lucru este mai cu seamă valabil pentru arhitecţi. Crescut fiind la flama cutărui monument şi a cutărei pieţe, imaginea plană/plată a diapozitivului proiectat în amfiteatrul Facultăţii de Arhitectură te împiedică - la modul propriu - să faci scharf-ul pe imaginea reală. Cele două nu se suprapun: recreerea în imaginaţie a imaginii fotografice nu este niciodată superpozabilă pe deplin percepţiei reale. Am un exemplu privilegiat în acest sens: Casa Kaufmann (Vila de pe cascadă) din Bear Run, Pennsylvania, a lui F.L.Wright. Fotografia standard - cea cu casa avîntată deasupra cascadei în cădere liberă - este în fapt cea mai greu de luat dintre toate; de fapt, casa nu se vede dramatic - şi fotografiabil ca atare - decît din acel primejdios loc, opus accesului principal. Dimpotrivă, toate celelalte imagini sînt estompate de pădure, de scara mignonă a casei (arhitectul era aproape pitic şi proiecta ca pentru el) şi de omniprezenţa pietrei de sediment, atît în muntele din jur cît şi în zidurile casei propriu-zise. O vreme n-am folosit decît diapozitive ale caselor văzute de mine. Nu doream să mai plimb impresiile şi fotografiile altora, aşa cum ni s-a predat nouă arhitectura, cu poze proaste copiate din cărţi vechi. Exista excepţia: cursurile răposatului profesor Gh. Curischi-Vorona şi cele de ieri şi de azi ale profesorului Sorin Vasilescu, ambii împătimiţi fotografi şi cunoscători la sursă a subiectelor cursurilor d-lor, adică păsări rare în acele vremuri; mă tem că, încă, şi acum. De fapt, lucrurile stau şi mai teribil decît am crezut: experienţa în carne şi oase a marilor oraşe nu poate fi predată. Mai precis spus, nu poate fi predată nicăieri

altundeva decît Acolo. Uneori recunoşti unghiurile din care a fost l