Totuşi, trebuia să aleg între est şi vest, ca şi cum ar fi

trebuit să mă decid pentru un trecut cu chip fals de viitor

şi un viitor închipuit la trecut .

Jacques Derrida, Diseminarea Reinventarea politicului, iată cazna sisifică la care pare să fie condamnată fiecare generaţie a spaţiului românesc. Caznă spun, nu pentru că bolovanul se prăvale de fiecare dată nemilos, chiar înainte de a ajunge în vîrful dîmbului, ci pentru că românii, asemenea miticului personaj, pornesc de fiecare dată călătoria în susul pantei fără să fi învăţat nimic din experienţele anterioare. Mitul lui Sisif, din perspectiva aceasta, nu vorbeşte despre victoria seacă a forţelor naturii asupra strădaniei omeneşti, despre zădărnicia eforturilor noastre într-o lume a cărei lege fundamentală pare să fie cea a risipei şi diseminării, ci despre incapacitatea funciară de a învăţa, despre cecitatea celor pentru care lupta cu soarta este doar încrîncenarea de a scăpa de greutăţile vieţii, altfel spus, de a pune o dată bolovanul pe vîrf pentru a te descotorosi de el. Occidentul a ajuns la teoretizarea necesităţii reinventării politicului pe cale analitic-raţională, confruntat cu destrămarea condiţiilor "naturale" şi stabile ale atotcuprinzătoarei bipolarităţii. Politica, spune Beck, era asemenea unui leu în cuşca de la grădina zoologică. Cu cît mai mic spaţiul de mişcare, cu atît mai mare "circul" făcut în jurul ei, pentru a impresiona spectatorii. Era vremea a ceea ce s-a numit "politica simbolică"1. Lumea de azi este una în schimbare. Iar schimbarea nu mai este doar o etapă tranzitorie, între două oaze bogate de stabilitate, ci regula de fier a jocului. Asemenea lui Copernic, teoria politicii a aflat adevărul definitiv: lumea, ca şi pămîntul, se mişcă, sîntem condamnaţi la schimbare şi incertitudine. Riscul şi instabilitatea nu mai sînt ingrediente supărătoare care, la o adică, p