Cartea de Dialoguri şi eseuri a lui Radu Sergiu Ruba este în primul rînd opera unui bun jurnalist căruia subiectele de interes din lumea contemporană nu-i sînt străine. Pe lîngă interviuri şi dialoguri incitante cu oameni de cultură (cum ar fi Michel Tournier, Yves Frontenac sau Andrei Pleşu), acest volum cuprinde şi o serie de dosare (tip almanah sau revistă de popularizare) cum vedem din ce în ce mai rar la noi, pe diverse teme: giulgiul lui Iisus de la Torino, mesajul de la Fatima al Fecioarei, datarea greşită a Naşterii Domnului şi istoria datei de 25 decembrie, biografia lui Nostradamus sau a Vangăi, clarvăzătoarea din Petrici, mitul lui Hiram, de la baza francmasoneriei etc., sau relatările unui ofiţer român prizonier ani buni în Rusia.
în ciuda unor subiecte atît de variate, cîteva teme se află permanent în atenţia autorului: civilizaţia europeană cu tarele, dar mai ales realizările ei, globalizarea şi identitatea naţională, rezistenţa la manipulare, cultura şi rolul intelectualului, trăsăturile noului mileniu şi noile provocări ale tehnologiei etc.
Vorbind despre romanul său Vineri sau Viaţa sălbatică, Michel Tournier aduce în discuţie spaţiile imaginare care definesc identitatea unui popor, Andrei Pleşu atacă paradoxurile identităţii noastre naţionale, unul din eseurile cărţii are în centru tipul bucureşteanului, în altul autorul deapănă cîteva din amintirile despre Cristian Popescu şi Bucureştiul fabulos din poemele sale; observaţia lui Andrei Pleşu despre pierderea armoniei şi unităţii fiinţei se completează cu un dosar despre memoria celulelor inimii şi energia L proprie acesteia. Imaginea lumii de mîine se realizează prin trecerea în revistă a noutăţilor tehnologice şi a problemelor puse de acestea în noul mileniu (clonarea, organismele transgenetice, Internetul, civilizaţiile extraterestre etc.) sau a considerentelor despre bogăţia ţ