"Noaptea furtunoasă" nu agită numai mahalaua bucureşteană de pe la 1880, ci întreaga Europă Centrală şi de Est, aflată în miezul unui îndelungat şi dureros proces de modernizare. Acesta începuse la mijlocul veacului, în manieră revoluţionară la Viena, Budapesta şi Bucureşti şi radical-reformistă la St. Petersburg. Economia industrială se dezvolta, întreprinzătorii se îmbulzeau în avanscenă, o clasă nouă apărea, în sfîrşit, şi pe aceste plaiuri: clasa de mijloc. Noi contracte sociale se aflau în curs de perfectare, ideologii proaspete agitau spiritele, societatea se reaşeza într-o stare care promitea să fie stabilă; "stabilamentul" avea să dureze pînă la primul război mondial. Specularea culorii locale şi a pitorescului psihologic, în dauna dimensiunilor sociale ale piesei, s-a dovedit un demers profitabil în privinţa succesului de public şi eficient ca act de rezistenţă la imixtiunile tendenţios sociologizante. Acum este însă vremea unei noi lecturi, mai puţin concentrate asupra "eternităţii" unor tipuri şi comportamente locale, cît asupra modului în care cherestegeria lui jupîn Dumitrache funcţionează ca pars pro toto pentru un ansamblu social mai larg decît cel autohton, confruntat cu problemele tranziţiei către o nouă ordine socială. O rapidă privire cronologică ne oferă coincidenţe interesante. "O noapte furtunoasă" este jucată în premieră în 1881, la doar cîţiva ani de la apariţia romanului "Anna Karenina", care integrează povestea amorului adulterin în tabloul vast al emancipării sociale şi al transformării moravurilor. "Crimă şi pedeapsă" examinează relaţia dintre intelectualitate şi Putere încă din 1866, an în care, la noi, libertatea presei începe să fie garantată prin Constituţie. Ca urmare, cultura română avea să-şi pună problema cu cincisprezece ani mai tîrziu. Emma Bovary o precede pe Ziţa cu o generaţie (romanul lui Flaubert apare în 1857), fap