Particularităţile românei vorbite în Republica Moldova sînt un subiect serios, cu bibliografie bogată, şi care nu poate fi rezumat în cîteva fraze. Din păcate, tratarea subiectului riscă să fie tulburată de intruziunile politicii şi de aceea se simte nevoia de a o aborda cu precauţii şi cu precizări preliminare. De fapt, problema "limbii moldoveneşti" e una strict politică, fiind atît de evident - deopotrivă pentru vorbitorul obişnuit şi pentru lingvist - că nu e vorba de o altă limbă, încît orice demonstraţie e simplă pierdere de vreme. Dar tot atât de clar e şi faptul că în ansamblul de variante regionale şi stilistice ale limbii române cele vorbite în Moldova au anumite trăsături caracteristice - mai mult sau mai puţin pronunţate, în funcţie de gradul de standardizare (diferit în limbajul jurnalistic, în cel ştiinţific, în literatură sau în oralitatea familiară). Mai multe sau mai puţine, diferenţele lingvistice dintre româna vorbită la Bucureşti, la Cluj, la Iaşi, în diaspora, în Republica Moldova, în Banatul sîrbesc etc. provin din diferenţe istorice şi culturale, din fenomene de contact - şi e normal să fie studiate. Influenţa rusei în lexic şi în gramatică (prin împrumuturi şi calcuri), păstrarea unor trăsături arhaice, acceptarea în normă a unor particularităţi regionale, existenţa unor inovaţii locale sunt cele mai frecvente deosebiri ale variantelor care circulă în statul moldovenesc; menţionarea lor nu dă nici un fel de sprijin absurdităţii politice a unei alte limbi.

Cine nu se ocupă riguros şi sistematic de aceste fenomene, studiindu-le aşa cum se cuvine, la faţa locului, are totuşi la dispoziţie o sursă interesantă, deşi fatalmente limitată: cea a numeroaselor texte moldoveneşti din Internet. Asupra lor aş vrea să fac cîteva observaţii care, evident, nu au pretenţia de a substitui o cercetare serioasă şi riguroasă - ci doar intenţia de a semnala