Aşadar, dl Patapievici, citind pe Simone Weil, vorbeşte despre ruperea relaţiei fireşti dintre drepturi şi obligaţii în lumea noastră. Spune dl Patapievici că am pierdut "mediul natural de înrădăcinare a obligaţiilor, corelatul strict al drepturilor" şi că asta se datorează, în principal, faptului că "am pierdut Cerul" (remarc eleganţa melancolică a acestei expresii). Cînd începe studiul dreptului civil, în chiar primele săptămîni de facultate, studentul în drept învaţă că orice drept are o obligaţie corelativă care cade fie în sarcina unei persoane, fie în sarcina tuturor (obligaţiile opozabile erga omnes). Juristul creşte cu această axiomă în minte: realizarea unui drept înseamnă îndeplinirea obligaţiei corelative. Sub imperiul modernităţii, au fost exacerbate drepturile. Mai ales cînd a venit vorba despre drepturile individului în raport cu statul, pentru că statul, o maşinărie cu o forţă uriaşă, "cel mai rece dintre monştrii reci" - după Nietzsche - poate lesne suprima individul, modernitatea a avut mereu o sensibilitate aparte. Preocupările modernităţii au fost, în principal, cele legate de afirmarea şi asumarea cît mai deplină a libertăţii: marea temă a modernităţii a fost şi încă este libertatea, ceea ce în plan juridic se traduce prin drepturi. Concentrarea pe drepturi a dus la obnubilarea obligaţiilor. Ceea ce modernitatea nu înţelege este că NU există libertate (deci drepturi) fără restrîngerea altei libertăţi, deci fără paralizarea altor drepturi. Cu alte cuvinte, ideea că libertatea înseamnă că poţi face orice cu condiţia de a nu limita libertatea celuilalt e FALSĂ din punct de vedere logic. Orice libertate, deci orice drept exercitat, presupune o restrîngere a libertăţii celuilalt/celorlalţi încă de la bun început. Conotarea necondiţionat negativă a restrîngerii drepturilor, întreprindere altfel psihanalizabilă, care a străbătut întreaga gîndire m