"Trebuie să le spunem adevărul: anume că ei sunt cu atât mai mult ceea ce n-ar crede niciodată să fie, cu cât îşi închipuie mai puţin a fi..." (Théethéte. Platon)
*
Lecturi intense, şi lângă ele, realitatea... Toţi zac în plictiseală ca într-un sos negru... La masa mea lungă din localul ieftin, numai femei, nu ştiu de ce singure toate. Parcă ar fi o întrunire feminină, ori a fost iar acum iau masa cu toatele aici... Toate sunt obosite, ciufulite, murdare, nespălate, cu unghiile negre, netăiate. Una are o aluniţă mare la baza nasului la care se scarpină mereu... Ospătăriţa se apropie cu o cană plină în mână de masa noastră proletară, se împiedecă de ceva şi cade cu mâinile înainte, împroşcându-le pe unele cu lichidul din cană care s-a spart pe jos şi care pare să fie apă, nu vin sau bere... Ţipă cu toatele sărind în sus, agitându-se. Una a căzut peste mine şi trebuie să mă ţin bine de scaun ca să nu cad şi eu... Ies pe stradă. Aglomeraţie. Oameni sărăcăcioşi, îmbrăcaţi toţi pe puncte purtând parcă aceeaşi uniformă de prizonieri învoiţi... (restul, şters).
*
AXIOCHOS sau despre moarte. Clinias îl anunţă pe Socrate că tatăl său, Axiochos, suferă fiind pe moarte şi îi cere să se ducă la căpătâiul lui, să-l consoleze. Socrate îl ascultă, se duce la muribund şi începe cu el dialogul următor:
"Nu ţi-e ruşine Axiochos - îl mustră Socrate - că la vârsta ta, învăţat cum eşti şi mai cu seamă un atenian! să-ţi fie frică de moarte? Nu ştii că viaţa e o călătorie şi că nu se cade să te răzvrăteşti împotriva legilor naturii? - Degeaba mă cerţi, răspunde Axiochos; gândul că voi fi lipsit de bunurile vieţii şi că voi putrezi în pământ mă umplu de groază. - Nu ai minte deloc, continuă Socrate, nu-ţi dai seama că eşti în contradicţie cu tine însuţi? Cum poţi să mai simţi lipsurile vieţii, dacă nu vei mai exista? Alcătuirea oda
