În februarie a apărut la Editura Seuil un volum de Gérard Genette ce continuă noua serie de "Figuri" şi care se intitulează simplu FiguriV. Este, după cum ne va mărturisi autorul, o reîntoarcere la un tip de scriitură mai relaxată, mai destinsă, capricioasă. Şi într-adevăr, după ansamblul intitulat Opera artei, Genette, temutul "Aristotel" şi apoi "Kant al zilelor noastre", pare să renunţe la rigoarea clasificărilor, la sinteza tabelelor, la repartizarea categoriilor în căsuţe, la noi taxinomii. El se ocupă acum de nuanţe, de aprofundări, de autori sau chestiuni pe care nu le abordase încă, dar care-l interesau de mai demult. încă din Opera artei, iconicul sub forma unor reproduceri îşi face loc în volumele sale, ca un indiciu concret al lărgirii poeticii şi al înglobării ei în estetică. Figuri V conţine cinci eseuri dintre care trei foarte ample: Despre genuri şi despre opere, Chateaubriand şi nimic şi eseul despre comic, cu un titlu mai atrăgător, mai seducător, Morţi de rîs. Ele se anunţă deja ca o referinţă bibliografică a domeniului abordat. La acestea se adaugă două eseuri de mai mici dimensiuni, dar nu mai puţin incitante, Uvertura metacritică şi Arta în cauză. Temele sunt variate, critica imanentă, genul şi opera, comicul şi aprecierea subiectivă pe care i-o face receptorul, ficţiunea şi dicţiunea la Chateaubriand, Poetica lui Aristotel, Estetica lui Hegel, catedrala ideală a lui Viollet-le-Duc, dar şi westernul, jazzul, filmul serial, Vermeer, arta modernă. Digresiunile şi bifurcaţiile sunt numeroase, ironia şi autoironia, ca de obicei, fine, subtile. Deschiderea poeticii către estetică începută cu Opera artei este menţinută şi nuanţată.

Despre acest gen mai liber şi mai sinuos, aproape voluptuos, pe care îl ilustrează FiguriV (Seuil, 2002), Gérard Genette a avut amabilitatea să ne vorbească, acceptînd să ne răspundă la cîteva între-

bări.