Pe un traseu, despre ale cărui dificultăţi nu-i place să vorbească, Marcel Iureş îşi foloseşte numele şi renumele pentru a asigura accesul către publicul iubitor de teatru al celor care au ceva de comunicat. Un program estetic liber, o mare generozitate, o solidaritate exemplară îi adună în pivniţa de pe Calea Victoriei pe acei care cred încă - creatori şi public - că teatrul este o experienţă colectivă nu o cale de a-i exploata pe ceilalţi pentru a-ţi asigura vizibilitate publică. E plăcut acolo şi e plăcut de povestit ce se mai întâmplă în acel spaţiu mic şi curat sub toate aspectele.

Lectura ca teatru

Pe de o parte, mă mândresc atât de mult cu alfabetizarea mea timpurie, încât nu-mi place să fiu scutită de contactul direct cu cartea, pe de altă parte, cred că teatrul este cu totul altceva decât lectura. în al treilea rând, un lung stagiu la emisiunea Teatru radiofonic mi-a lăsat amintirea unei combinaţii unde lectura "pe roluri" şi decorul sonor ţin locul imaginii şi nu o însoţesc. Iată motivele avuabile, pentru care iniţiativa Teatrului Act prin care eram invitată să ascult piese noi, întâi din dramaturgia germană şi apoi din cea elveţiană, nu mi-a stârnit un entuziasm excesiv. M-am decis să mă duc, totuşi, trecând şi peste motivele inavuabile, numai pentru a-mi satisface curiozitatea faţă de o zonă teatrală la care nu am acces direct; bănuiam că o să fie prezenţi "noi şi ai noştri", critici, cronicari, actori, regizori, o să ne salutăm, o să bârfim în timp ce autorii proiectului o să mai bifeze o acţiune.

Chiar din prima seară a "programului german", când Mihaela Sârbu şi Florin Piersic jr., îndrumaţi regizoral de Cristian Juncu, au citit norway.today de Igor Bauersima am realizat că evenimentul de la Teatrul Act depăşeşte orizontul meu de aşteptare. în plină lumină, îmbrăcaţi de stradă şi aşezaţi la o masă, actorii ne prop