Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fiii risipitori şi cadourile lui Moş Crăciun

Publicat in Dilema Veche, miercuri 1 mai 2002 ·

Tare mult au fost blamaţi muncitorii români atunci cînd au blocat şoseaua cu avionul, cînd s-au lungit pe calea ferată ori cînd au spart cu pietrele geamurile vreunei prefecturi din ţară. Ce să mai spunem despre protestele investitorilor la Fondul Naţional de Investiţii care au cerut ca statul să le dea înapoi banii depuşi. Chiar şi subsemnatul, atins de ceea ce astăzi aş numi "febra reformei dure", a scris sau a spus că statul nu ar trebui să cedeze şi să dea bani, sub o formă sau alta, atunci cînd se confruntă cu acţiuni de protest. Să nu uităm însă că nu muncitorii români au inventat presiunea străzii. Oriunde şi oricînd o categorie socială s-a aflat în pericol să piardă unele privilegii financiare a reacţionat cu aceeaşi vehemenţă. Spre exemplu, fermierii francezi au ieşit în stradă în perioada în care se negocia cota lor de producţie în Uniunea Europeană. Aşadar, disperarea nu este o invenţie românească. Mai mult decît atît, nu este nici măcar apanajul proletariatului. "Gulerele albe", adică funcţionarii de la Bancorex, au avut aceeaşi reacţie atunci cînd au fost puşi în faţa lichidării băncii. Şi ei au cerut plăţi compensatorii, şi ei au cerut amînarea lichidării susţinînd că banca mai poate fi salvată, şi ei (unii chiar cu funcţii de conducere) s-au grăbit să-şi găsească locuri călduţe în alte bănci. Ce vreau să spun? Că atît muncitorul, cît şi investitorul la FNI, cît şi intelectualul nu refuză cadouri de la stat. Ba chiar nu ezită să facă presiuni pentru a le primi. Pentru fiecare este valabilă vorba care spune că "pomana îngraşă". În ultimii 12 ani, statul a dat destul de pomană. În limbaj economic mai sofisticat, termenul de pomană se poate înlocui cu unul mai cosmopolit: alocarea resurselor. În ultimii ani, statul nu a reuşit să aloce eficient resursele. Iar opusul alocării eficiente este risipa. Să numim doar cîteva canale prin care s-au risipit b

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Dana Rotariu, soţia fostului internaţional Iosif Rotariu, a murit. Ea avea 60 de ani

News.ro acum 55 minute
Dana Rotariu, soţia fostului internaţional Iosif Rotariu, a murit duminică dimineaţă, a anunţat clubul Poli Timişoara.

Biden reiterează la ceremonia de absolvire de la West Point că nu trimite militari în Ucraina şi laudă leadershipul american în lume, Putin, un ”tiran brutal”, NATO ”mai puternică ca niciodată”

News.ro acum o ora
Preşedintele american Joe Biden îşi reiterează ”hotărârea” de a nu trimite militari americani în Ucraina şi laudă leadershipul american în lume, în plină campanie electorală, răspunzând astfel implicit unor acuzaţii de slăbiciune ale rivalului său r

Iohannis, despre românii din Diaspora: au căpătat o voce care se face tot mai bine auzită

Mediafax acum 2 ore
Începând din 2015, România celebrează în fiecare an Ziua Românilor de Pretutindeni în ultima duminică din luna mai. Această zi este dedicată tuturor românilor, dar mai ales celor care trăiesc în afara graniţelor. „Oriunde ne-am afla, sărbătorim acea

Zelenski îi cheamă pe Biden și Xi să conducă summitul de pace de luna viitoare. Putin a refuzat să participe

Ziare.com acum o ora
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a transmis duminică, 26 mai, o invitație către liderii din Statele Unite Și China de a participa la summitul de pace din Elveția, programat pentru mijlocul lunii iunie. Rusia nu se află printre cele 160 de

Ciolacu, despre campania electorală: La nivel de coaliţie şi de conducere de coaliţie s-a menţinut linia roşie

HotNews acum 44 minute
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, duminică, la Slatina că în coaliția de guvernare şi în conducerea acesteia a fost menţinută o „linie roşie" care nu a fost depăşită în campania electorală, iar abordarea alegerilor este una „mai matură".

Ce spune judecătoarea care l-a condamnat la 10 ani de închisoare pe Dan Voiculescu despre decizia de vineri de suspendare a recuperării prejudiciului

HotNews acum 2 ore
Decizia luată vineri de Tribunalul București privind suspendarea recuperării prejudiciului în dosarul de corupție al lui Dan Voiculescu reprezintă „un semnal manifest al disoluţiei Statului de Drept în România”, spune Camelia Bogdan, judecătoare car

UPDATE - Persoană dispărută în zona masivului Vâlcan, căutată cu drone aeriene şi subacvatice de către salvamontiştii din Gorj/ Aceasta a fost găsită decedată

News.ro acum 2 ore
O persoană a fost dată dispărută în zona submontană a masivului Vâlcan, iar salvamontiştii din judeţul Gorj au pornit căutările cu drone atât aeriene, cât şi subacvatice. Persoana a fost găsită decedată, căzută într-o râpă.

Arbitra Stephanie Frappart, escortată de poliţie după finala Cupei Greciei - Deciziile care au încins spiritele

HotNews acum o ora
Arbitra Stephanie Frappart a fost escortată de poliţie la ieşirea de pe teren, după ce a acordat trei cartonașe roșii în timpul finalei Cupei Greciei dintre Panathinaikos Atena și Aris Salonic, scor final 1-0. Stephanie Frappart la CM Qatar 2022 - P

ONU: Încă trei cadavre recuperate în urma unei alunecări de teren din Papua Noua Guinee

Mediafax acum 5 ore
Presa din această naţiune din Pacific, situată la nord de Australia, a declarat că alunecarea de teren de vineri a îngropat peste 300 de persoane şi peste 1.100 de case când a nivelat satul Kaokalam din provincia Enga, la aproximativ 600 km nord-ves

India Mai multe persoane, dintre care patru copii, au murit într-un incendiu izbucnit într-un parc de distracţii

Ziua Constanta acum 4 ore
Douăzeci şi şapte de persoane, dintre care patru copii, au murit într-un incendiu care a izbucnit sâmbătă într-un parc de distracţii din vestul Indiei, conform unui nou bilanţ al poliţiei, relatează France Presse. "Am confirmat moartea a 27 de perso

Vremea

București
acum

25°
dum.

13°/25°
lun.

12°/19°
mar.

13°/21°
mie.

13°/24°
Iasi
acum

27°
dum.

12°/27°
lun.

11°/18°
mar.

12°/22°
mie.

14°/21°
Constanta
acum

23°
dum.

15°/23°
lun.

13°/16°
mar.

13°/18°
mie.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

26°
dum.

11°/26°
lun.

11°/19°
mar.

12°/19°
mie.

11°/19°
Timisoara
acum

26°
dum.

13°/26°
lun.

13°/26°
mar.

11°/24°
mie.

12°/23°