Au apărut două noi cărţi despre Hortensia Papadat-Bengescu, una scrisă de Eugenia Tudor-Anton (Hortensia Papadat-Bengescu, marea europeană, Ed. Naţional), cealaltă de Liana Cozea (Exerciţii de admiraţie şi reproş, Ed. Paralela 45). Să observăm că exegeza feminină bengesciană, şi până acum precumpănitoare cantitativ, sporeşte în continuare.
Voi nota deocamdată câteva impresii despre cartea Eugeniei Tudor-Anton, de care s-a întâmplat să iau cunoştinţă mai întâi.
Eugenia Tudor-Anton cred că este azi cercetătoarea cea mai avizată a scrierilor Hortensiei Papadat-Bengescu, ca editoare, din 1965, întâi a teatrului şi apoi a nuvelelor şi romanelor, în volume prevăzute cu aparat critic bogat, cu bibliografii şi tabele cronologice, cu prefeţe sau postfeţe. În 1972 a început să editeze seria de Opere ale Hortensiei Papadat-Bengescu, în colecţia "Scriitori români" de la Minerva, ducând-o până la volumul 5, apărut în 1988. Publicarea seriei de Opere s-a oprit, nu din vina editoarei, la acest volum 5.
Cartea de care mă ocup adună o parte din ce a scris Eugenia Tudor-Anton despre Hortensia Papadat-Bengescu, texte publicate iniţial prin reviste sau ca studii însoţitoare ale ediţiilor de care am amintit. Autoarea îşi pune astfel mai bine în valoare contribuţia proprie la cunoaşterea operei bengesciene, pe care nu doar a editat-o, îngrijind-o filologic, dar a şi interpretat-o critic.
Avem de-a face cu o critică tipică de reconstituire a lumii operei cercetate, a temelor, a situaţiilor, a figurilor umane care populează scrierile bengesciene, nuvelele, romanele, teatrul (acesta prea puţin cunoscut), reconstituire conectată şi la aspecte biografice sau la elemente de context istorico-social. Un roman cum este Balaurul, care valorifică o experienţă personală directă a scriitoarei, nu se putea să nu fie raportat la acea experienţă, trăită de Hortensia Papa
