Să ne frecăm la ochi, să luăm o atitudine calmă şi lipsită de prejudecăţi şi să scriem/citim: cu ocazia sărbătorilor de Paşti 2002, s-a scris o nouă pagină în istoria televiziunii, a artelor şi tehnologiei spectacolului, a Bisericii şi a societăţii româneşti. N-am fost la faţa locului, ci în faţa televizorului, dar tocmai de aceea am văzut mai bine: pe plaja de la Neptun a avut loc o slujbă de Înviere urmată de un spectacol de muzică pop; pentru slujbă, s-a construit un altar ad-hoc, demontabil şi refolosibil (asemenea scenelor destinate marilor spectacole în aer liber), iar înainte de începere, la ştiri, o transmisie în direct ne-a arătat cîteva dintre vedetele venite să contribuie la reuşita manifestării, dar şi pe prefectul de Constanţa care a lăudat eforturile constructorilor altarului. Am avut, cu alte cuvinte, cum se întîmplă la toate evenimentele mediatice, un promo - şi trebuie să recunosc, nu mă gîndisem niciodată că s-ar putea face un promo pentru Înviere. Apoi, în timpul slujbei, luminiţele lumînărilor au fost completate, adăugite şi amplificate de jocurile de lumini cu laser proiectate în spatele altarului ad-hoc. Preoţii aveau în mîini microfoane fără fir, pe care le tot mutau din stînga în dreapta şi din dreapta în stînga, la fel cum vor fi făcut apoi şi cîntăreţii spre care mulţimea prezentă îşi va fi îndreptat privirile şi receptivitatea, imediat ce Sfînta Slujbă se va fi încheiat. Am avut parte, din 1990 încoace, de nenumărate transmisii în direct ale slujbelor, de la Patriarhie sau din alte biserici; în asemenea cazuri, era vorba de intruziunea "indiscretă" a televiziunii, care prelua şi difuza în mase un ceremonial desfăşurat după tipic în spaţiul ecleziastic. Acum, s-a construit un eveniment media, în afara bisericii, iar slujba a reprezentat doar o componentă a unui "montaj" complex. S-a spus, pentru a motiva această ieşire a ceremonialulu