de vorbă cu Carmen BĂDOI, psihoterapeut Nu sînt puţine momentele cînd nu ne place nici cum trăim noi, nici cum trăiesc cei din jur. A schimba totul, dintr-o dată şi după dorinţă, ar fi prea greu. Să alegem izolarea, ieşirea din context care ar putea să însemne o sursă de nefericire? Depinde din ce unghi privim această soluţie şi în ce timp ne plasăm. Cu nu prea mulţi ani în urmă, unul din motivele de orgoliu era tocmai capacitatea noastră de a ne izola subiectiv de contextul covîrşitor, ieşirea respectivă însemna o gură de aer, speranţa supravieţuirii. Raportul nostru cu contextul nu este unul singur şi totdeauna acelaşi, mereu apar legături noi, determinări şi perspective neaşteptate; poate că n-am greşi dacă am asemăna acest raport cu o călătorie neterminată prin grădina potecilor ce se bifurcă iarăşi şi iarăşi.

Treptele neadaptării Cîteodată ne temem că o prea mare şi rapidă supunere la un context sau altul ne-ar anula personalitatea, întrerupînd acordul nostru interior cu propria viaţă. Dar scoaterea lucrurilor din context, ieşirea din el, n-ar fi, în egală măsură, un motiv de nefericire şi discontinuitate? Să pornim de la o situaţie determinată: chiar acum vin de la o pacientă tînără, o fată de 20 de ani, care de cîtăva vreme are dificultăţi de adaptare. Încercăm să rezolvăm împreună problemele ei. Dar sînt numai ale ei? După părerea mea aceste probleme se datorează familiei, educaţiei primite acolo, ba aş spune chiar că se datorează în primul rînd problemelor pe care le are maică-sa, o persoană în vîrstă, divorţată de mai mulţi ani, rămasă cu doi copii. Mama refuză însă să dezvolte o relaţie terapeutică, deşi mie îmi este clar că tocmai ea ar avea nevoie de tratament, fiindcă în familie, prin conservatorismul valorilor proprii pe care vrea să le impună, prin neadaptarea sa la context, generează o permanentă sursă de tensiune. Prin ce impas trece fii