Se spune că aproape cinci milioane şi jumătate de francezi - cei care au votat pentru Jean Marie Le Pen şi în cel de al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale - nu doresc ca ţara lor să mai fie membră în Uniunea Europeană. Se spune că aproape cinci milioane şi jumătate de francezi au o atitudine ostilă faţă de musulmanii din Franţa, şi ei în număr de aproximativ cinci milioane; dacă ar fi adevărat, ţara ar fi în pragul unei alte nopţi a Sfîntului Bartholomeu, ceea ce, totuşi, nimeni nu profeţeşte. Se mai spune că aproape cinci milioane şi jumătate de francezi sînt antisemiţi, xenofobi, rasişti. Se mai crede că Le Pen spune cu voce tare ceea ce toată lumea gîndeşte şi nu îndrăzneşte să afirme din cauza dictaturii exercitate de "corectitudinea politică". Este aproape sigur că toţi aceştia - şi, probabil, mulţi alţii - doresc ca statul să-şi exercite cu mai multă competenţă funcţia de apărare a cetăţeanului în faţa violenţei provocate de mica şi marea criminalitate, în faţa haosului moral indus de mica şi marea corupţie a aparatului politic. Tot dictatura "corectitudinii politice" ar fi înarmat braţul ucigaşului lui Pim Fortuyn - liderul unei formaţiuni politice olandeze cu un recent succes electoral pe baza unui program intolerant faţă de Islamul intolerant. Trebuie să fie, totuşi, vorba de lucruri diferite. Dacă pentru Le Pen, cei de altă religie decît cea creştină influenţează în rău valorile tradiţionale, identitare, ale francezilor, pentru Fortuyn colectivităţile de credincioşi islamici sînt o frînă în calea modernităţii, a toleranţei - esenţă a tradiţiei politice şi morale din Olanda. Întrebat despre Fortuyn, Le Pen a răspuns scurt: "Nu frecventăm aceleaşi cercuri". Nu există deocamdată un front sau un program comun al formaţiunilor de extremă dreaptă din ţările Uniunii Europene. De altfel, pentru o corectă situare, extremismul trebuie definit