In dorinta de a-i salva de la uitare si de a va trezi dorinta de a-i ajuta, publicam astazi povestea trista a familiei Capmare, din Roman. Unii oamenii sufera de un egoism ascuns, arunca cu zgircenie citeva firimituri celor saraci, fara sa-i sature, iar la nenorocire se compatimesc intre ei, bucurindu-se ca nu sint ei cei care sufera. Familia Capmare stie foarte bine ce inseamna lipsurile, purtind povara nenorocitei saracii. Intr-o camera improprie, fara curent electric si fara cele necesare unui trai decent, isi duc viata sapte suflete. Singurul venit este asigurat de tatal copiilor, care este caraus, dar nu are intotdeauna de lucru. Mama, cu fata brazdata de griji, nu lucreaza, dar ii creste cu dragoste pe cei patru copii ai sai. Petrut este cel mai mic si are doar 11 luni. Nu l-am vazut zimbind - saracia in care traieste nu i-a dat voie sa invete sa zimbeasca. Doi dintre fratii sai merg la scoala si isi fac temele in fiecare zi, chiar daca, de cele mai multe ori, sint flaminzi. Maninca la Cantina Sociala, doua mese pe zi. Si, de parca nu aveau suficiente griji, destinul le-a mai adus inca o fetita, pe Ana. Este verisoara lor, eleva in clasa a II-a. Familia Capmare s-a invatat cu saracia si durerea, singurul ajutor primindu-l din partea Bisericii. Uneori, singuratatea ne copleseste si ne simtim asemenea unor cersetori la marginea drumului, indiferenti la sperantele si durerea celorlalti. Ceea ce este inspaimintator e faptul ca la suferintele altora, egoismul este orb. Orice dar, cit de mic, n-ar face decit sa redea speranta si increderea acestor oameni, ar bucura acesti copii carora soarta nu a vrut sa le arate si fata cea buna. (Atena PRICHICI) In dorinta de a-i salva de la uitare si de a va trezi dorinta de a-i ajuta, publicam astazi povestea trista a familiei Capmare, din Roman. Unii oamenii sufera de un egoism ascuns, arunca cu zgircenie citeva firimituri celor