O să scriu ceva foarte-foarte pămîntean în rîndurile care urmează, vom izgoni atît avîntul ficţional cît şi orice posibil meşteşug retoric pentru a pătrunde, vorba prozatorului fantast Bruno Schulz, într-un univers uscat, o lume de hîrtie A4 cu mireasmă de cerneală şi plombagină. Subiectul pe care îl vom dezvolta - capitalismul românesc - are o strînsă legătură ceea ce ne spunea anul trecut primul executant al ţării: şi anume faptul că pentru micul şi marele întreprinzător, prin organizarea Biroului Unic, înfiinţarea unei firme va decurge uşor ca o zi de vară într-un week-end montan. Şi ca să nu vorbim anapoda, ca să nu perseverăm în dimensiunile macro ale analizei, vom pogorî (ca în celebrul Vis al Maicii Domnului) în dimensiunile micro ale iadului românesc al fiinţării într-un dincolo (al funcţionarului) şi dincoace (al sărmanului petent) de pultul din antreprizele Biroului Unic. Că proliferarea A4, dragi neştiutori din opinia publică, s-a petrecut acum în aval de acesta. Un singur exemplu din cele multe: iată, s-a năpustit asupra firmelor cererea ca acestea să dispună de Codul Unic. Acesta pretinde, nici mai mult, nici mai puţin, decît reînfiinţarea firmei, adică eliberarea unui nou Certificat de înregistrare cu toate avizele şi cu cele, atenţie, mai gata şapte milioane lei taxe, dacă mai ai dumneata niscaiva puncte de lucru. Pe lîngă milioanele cu pricina, despre care gurile rele de prin antecamerele Registrului Comerţului spun că ar fi o găselniţă pentru mulgerea caprei celei slăbănoage a sectorului mic şi mijlociu pe care îl păstoreşte umanismul politic românesc printr-o doamnă ministru, altfel drăguţă, este nevoie de alte cele. Ia ascultaţi dumneavoastră şi vă minunaţi: dacă veţi dori Codul Unic (altfel obligatoriu) o să trebuiască să vă apropiaţi de Biroul Unic înarmaţi cu următoarele acte necesare "în vederea", vezi bine, a "obţinerii vizelor" de la