Sînt un cititor consecvent al presei româneşti. Ca mai toţi românii, am nemulţumirile mele faţă de presa noastră şi, ca mulţi români, aş sări fără ezitare să-i iau apărarea dacă dreptul ei de a exista liber ar fi pus în discuţie. Pe de altă parte, fiind un consumator, am şi eu slăbiciunile mele. Nu am pregătire de "analist media" şi nu am nici deprinderi analitice - părerile mele despre presă sînt, deci, lipsite de pretenţiile unei analize riguroase. Sînt, mai degrabă, reacţii de consumator, dorinţe de spectator, idei de diletant (mă gîndesc la accepţia italiană a cuvîntului). Dar e bine că, din cînd în cînd, dorinţele "simplului cititor" să fie auzite; vorbesc, deci. După 1990, standardul de maximă profesionalitate pe care presa noastră l-a asumat s-ar traduce, pe scurt, aşa: informaţie seacă plus comentariu echilibrat. Informaţie seacă, în limbajul meu de neprofesionist, înseamnă informaţie pură şi completă, fără aprecieri şi păreri, fără presupuneri şi fără asumări. Comentariu echilibrat înseamnă analiză critică, fără partizanat şi fără agendă prestabilită. După umila mea părere, acest gen de presă, care se revendică de la modelul anglo-german, este foarte greu de făcut în România. Ca să fiu mai precis, deşi simt în multe publicaţii efortul spre acest tip de presă (să-i zicem şi noi "serioasă"), eşecul e evident. Am experienţele mele care îmi spun că "informaţia seacă" este cu neputinţă la noi. Excluzînd din capul locului ipoteza relei credinţe, fie cel care comunică informaţia este incapabil să o livreze clar, fie jurnalistul care o preia nu are echipamentul minim ca să înţeleagă ce i se spune, fie redactarea informaţiei este nefericită. Şi mai puţin realizabil la noi mi se pare comentariul echilibrat şi analiza rece, fără emoţii şi fără prejudecăţi. Sînt prea puţine editorialele (specia de suprem prestigiu în jurnalistica noastră) care să nu reclame o le