Îmi plac explicaţiile. Cu cît sînt mai detailate, cu atît mai bine. Asta le face fascinante. Explicaţia perfectă merge pînă în pînzele albe şi nu lasă nimic în urmă. Nimic de explicat şi pe nimeni care să mai asculte. Explicaţia perfectă nu are nimic de ascuns, pentru că în spatele ei nu se ascunde nimic. E radicală: totul sau - desigur - nimic, ceea ce, bineînţeles, explicat cum trebuie, înseamnă acelaşi lucru. La fel şi cu poveştile. Cele mai tari sînt cele despre lucrurile care nu se (mai) întîmplă. De ce să se întîmple dacă avem povestea? Ca să o stricăm? Fireşte, în aceste condiţii, trebuiau inventate şi instrucţiunile inutile, lucru de admirat la rasa umană. Adică faptul că la lucrurile inutile avem şi instrucţiunile necesare. Era inevitabil. Ca şi evoluţia, de altfel. Aşa că aşteptăm noua reclamă la Sprite şi pe bătrînul cowboy care să ne explice exact cum să folosim băutura aiurea în tramvai, ceea ce pare a fi chiar mai complicat şi mai inteligent. Asta pentru că numai urmînd cu atenţie instrucţiunile de folosire fără nici un rost a unui lucru avem şansa de a-i afla, cu candoare, utilitatea. Este vorba de aventură şi experiment, adică de a redescoperi lumea după metoda Columb: dacă tot n-ai ajuns în Indii, fă-te comod şi simte-te ca acasă în America! Urmează-ţi setea! La nevoie şi singur, fiindcă, după cum s-a demonstrat, Sprite nu are nici un efect asupra muşcăturilor de şarpe. Umorul negru, însă, da. Cel puţin în publicitate. Alice POPESCU

Îmi plac explicaţiile. Cu cît sînt mai detailate, cu atît mai bine. Asta le face fascinante. Explicaţia perfectă merge pînă în pînzele albe şi nu lasă nimic în urmă. Nimic de explicat şi pe nimeni care să mai asculte. Explicaţia perfectă nu are nimic de ascuns, pentru că în spatele ei nu se ascunde nimic. E radicală: totul sau - desigur - nimic, ceea ce, bineînţeles, explicat cum trebuie, înseamnă acelaşi l