Năucitori, pentru publicul adult, sînt spectatorii copii la reprezentaţiile destinate acestora din urmă. În timp ce adulţii stau cuminţi în fotolii şi acceptă cu bunăvoinţă acţiunea de pe scenă, indiferent dacă merge în sensul dorit sau în contrasens (ce e drept, în cel de-al doilea caz, mai rar), ei ştiind că spectacolele pentru cei mici sînt cît se poate de educative, enervant de educative, copiii se bagă în acţiune, participă activ şi zgomotos la evenimente, simt impulsul irezistibil de a-i preveni pe eroi că se apropie inamicul direct, că e pericol mare. Ciudat, dintr-un instinct echidistant, pe care îl dorim de circa doisprezece ani radioului şi televiziunii publice, ei îl previn şi pe personajul "negativ" că-l paşte o primejdie dinspre "pozitiv", astfel că, în cele din urmă, micii spectatori sînt un echilibru al acţiunii ce se desfăşoară pe scenă; ei nu că ar strica în vreun fel cursul acţiunii, dar o dinamizează, o fac mai alertă, mai vioaie. Am asistat recent la un spectacol de la Teatrul Ţăndărică dedicat isprăvilor lui Păcală. Cei mai cruzi (în ambele sensuri) spectatori îl avertizau pe simpaticul Păcală că riscă să fie surprins de către popă în cine ştie ce postură nefavorabilă lui, dar nu ezitau să-l avertizeze şi pe popă că i se pregăteşte o trăsnaie de-a lui Păcală. Publicul majoritar, deşi îl preferă evident pe Păcală, nu ezită să dea semnale şi personajului gras, viclean şi opresor, popa, care se opune personajului simpatic. Ei ţin cu un personaj, dar ţin cel mai mult cu povestea, cu conflictul aristotelian. Noi, cei maturi, loviţi mereu de soartă, nu mai ţinem cu Aristotel, nu mai ţinem cu Shakespeare, nu mai ţinem cu Brecht. Noi sîntem exclusivişti, noi putem ţine cu Le Pen sau cu Vadim Tudor. Noi ne-am cam pierdut candoarea. Dumitru SOLOMON

Năucitori, pentru publicul adult, sînt spectatorii copii la reprezentaţiile destinate acestora