Am strabatut ulite prafuite, incadrate de case saracacioase, din chirpici, fara garduri * In fiecare curte se ridica din pamant traditionalul "cotlan", numit si plita turceasca, unde se coace painea, alimentul cel mai de pret * Am gasit un sit preistoric, cu bordeie ca niste grote, sapate in malul de pamant
In sud-vestul Dobrogei, la o aruncatura de undita de Ostrov, se afla un sat uitat de lume, numit Faurei. Am ajuns aici in zorii zilei de sambata, animati de dorinta de a rasfoi, in mediul sau natural, o comunitate dobrogeana de rromi. Masina ne-a dus pe un drum prafuit, de tara si ne-a lasat la cismea, centrul natural al asezarii. Aici ne-a intampinat o multime pestrita, in special femei si copii care se inghesuiau dupa apa cu cobilite si caldari de plastic viu colorate. "Cismeaua" era, practic, o teava care scotea nasul dintr-un zid de piatra, locul fiind marcat cu o pata semicirculara de noroi in care se impiedicau, cot la cot, cainii, magarii si puradeii satului. Nici n-am coborat bine si-am fost inconjurati de copii, majoritatea fiind imbracati sumar si desculti. Adultii ne studiau de la distanta, usor rezervati, dar cand am scos aparatul de fotografiat si-am inceput sa luam primele cadre, discutiile au inceput sa curga. Incantati ca niste ziaristi se intereseaza de soarta lor, oamenii au inceput sa ne spuna singuri care-s necazurile, lipsiti fiind, totusi, de vehementa cu care ne-au obisnuit rromii "metropolitani". Vorbeau firesc, usor resemnati, cu aerul ca ar cere, dar nu au cui, ca ar incepe ceva, dar nu stiu de unde sa apuce. Aveam sa ne intrebam cat de mic trebuie sa fie lucrul pe care il ai ca sa spui ca nu ai nimic. Si daca un "pui de om" incape intr-un posibil raspuns. Majoritatea locuitorilor care populeaza acum satul Faurei provin din imprejurimi: din Lipnita, Coslugea, Canlia, Carvan, Bugeac, Velichioi. Au venit ca sa fie impreuna cu cei
