Moş Pavel îşi făcea apariţia în şantier doar cînd era nevoie de el. Niciodată prea devreme, niciodată prea tîrziu. Nu plictisea pe nimeni, părea că are zeci de locuri de inspectat şi că nu-şi permite să irosească timpul. Al său sau al altora. În statele de plată avea calitatea de cetecist. Adică era controlor tehnic de calitate - un expert a cărui semnătură garanta calitatea monştrilor de beton înainte şi după turnare. Poziţia armăturilor, calitatea tubulaturilor care străbăteau viitorul baraj, marca betonului şi aşa mai departe. Detalii care, dacă nu erau respectate, ne-ar fi atras nedorita atenţie a zelosului securist local, care îşi băga nasul cînd şi unde te aşteptai mai puţin. Moş Pavel apărea însă exact la timp, îmbrăţişa din priviri frontul de lucru şi zicea cam aşa: "No, ficiori, iar aţi pus armătura ca la Sodoma şi cofrajul ca la Gomora". Sau alte elaborate comparaţii biblice. Căci Moş Pavel CTC-istul era, de fapt, preot greco-catolic. Sau, mai bine zis, fusese. Cîndva demult, într-o epocă de care îl despărţeau 11 ani de puşcărie şi alte vreo două decenii de şantiere. "Făcuse" Bicazul, Oltul, Argeşul, Porţile de Fier, nomad ca toţi betoniştii, fierarii, inginerii sau dulgherii TCH-ului. Despre chemarea sa iniţială nu vorbea decît rar, dar în lumea ceva mai permisivă a hidrocentralelor povestea lui era bine cunoscută. Nu era singurul cu o istorie dificilă, nu era singurul pentru care nu mai era loc în oraşe. Secretele construcţiilor le învăţase de la mari somităţi în puşcărie, iar în schimb predase italiana şi latina. După eliberare, de preoţie greco-catolică nu mai putea fi vorba, aşa că nu i-a mai rămas decît să utilizeze cele învăţate la Aiud. În momentele de bună-dispoziţie îl ilustra pe Marx, despărţindu-se de anii '50 cu o ironie dispreţuitoare. Şi periculoasă. Într-un gest de rară bunăvoinţă, m-a primit în garsoniera lui din colonie. O chiţim