Undeva, intr-un ungher.... Recunosc ca am avut o clipa de ezitare, zarind in semiintuneric sclipirea de cristal a unor ochi ce ma fixau nemiscati. Acolo, in subsol, printre tevi, lemne, caramizi si tot felul de vechituri, un geamat stins mi-a deslusit misterul, reducandu-mi pulsul la valori acceptab...
Undeva, intr-un ungher...
Recunosc ca am avut o clipa de ezitare, zarind in semiintuneric sclipirea de cristal a unor ochi ce ma fixau nemiscati. Acolo, in subsol, printre tevi, lemne, caramizi si tot felul de vechituri, un geamat stins mi-a deslusit misterul, reducandu-mi pulsul la valori acceptabile: prin cotloane numai de el stiute, patrunsese inauntru... un catel. Surprins totusi de prezenta sa neasteptata, m-am rastit la el: "Pleaca de aici! Hai, hai... du-te afara! N-ai ce cauta aici!". Chiar asa, ce cauta el acolo?, m-am intrebat, apropiindu-ma si privindu-l mai cu luare-aminte. Era cine altul, decat Tobi, un cocker batran cu mers greoi si ochii tristi, altadata o figura indragita de toata lumea pe strada noastra. Tobita - cum i se spunea, pentru ca se ridica pe labutele din spate ori de cate ori i se batea intr-o cutie in chip de toba - isi traia de la o vreme nefericirea si suferinta. Ne-am privit cateva clipe si am inteles ca voia sa fie singur, intr-un loc in care sa nu supere pe nimeni si de unde sa nu fie alungat.
Povestea lui este una trista si cu uimitor de multe asemanari cu povestea multora dintre noi, oamenii.
A fost caine de casa, cumparat candva si crescut de mic, pentru placerea si amuzamentul familiei. Avusese parte de ambianta unui camin si de dragostea oamenilor. Se bucurase de caldura, hrana, ingrijire si, fiind inteligent, castigase increderea si admiratia tuturor, a celor mici si a celor mari, deopotriva. Alerga vesel, cu copiii, amestecandu-se in jocurile lor, furandu-le mingea sau certandu-i cu un latrat scu
