„Fiind Iisus in Betania, in casa lui Simon Leprosul, s-a apropiat de El o femeie, avind un alabastru cu mir de mare pret, si l-a turnat pe capul Lui, pe cind sedea la masa. Si vazind ucenicii, s-au miniat si au zis: De ce risipa aceasta? Caci mirul acesta se putea vinde scump, iar banii sa se dea saracilor. Dar Iisus, cunoscind gindul lor, le-a zis: Pentru ce faceti suparare femeii? Caci lucru bun a facut ea fata de Mine. Caci pe saraci totdeauna ii aveti cu voi, dar pe Mine nu Ma aveti totdeauna; ca ea, turnind mirul acesta pe trupul Meu, a facut-o spre ingroparea Mea“ (Mat. 26, 6-12). Luca a numit-o pe femeie pacatoasa; dimpotriva, Ioan a identificat-o cu Maria, sora lui Lazar cel inviat din morti. Arareori apare atit de clar ingemanarea dintre sora-placere si fratele-durere, dintre Eros si Thanatos, precum aici. Iar datorita naturii Sale umane, Iisus participa la amindoua: in placerea momentului El traieste deja intru propria moarte.
Mai mult, tocmai naturalismul Bibliei, care justifica, de altfel, acele figuri ce-si tin nasul in reprezentarea picturala a invierii lui Lazar de catre Giotto, confirma misterul dublei naturi hristice si miracolele infaptuite. Lazar era mort de-a binelea, narile lui Iisus au frematat intr-adevar simtind uleiurile aromate; caci ce dovada poate fi mai clara decit duhoarea unui cadavru sau parfumul ce umple o incapere?
Mai prozaici, modernii au identificat Erosul antic cu sexul si au cautat feromonii ce ar explica atractiile dintre parteneri. In paralel, moartea a degenerat dintr-un mister intr-o descompunere organica. Biologii n-au renuntat inca la proiectul de a inventa un aparat care sa determine momentul exact al decesului individului, in functie de modificarile olfactorice ale corpului. Din fericire, n-au reusit inca. Din fericire, mai putem invata din episodul despre ungerea din Betania. Gestul femeii i-a adus i
