Am dobindit cu multa vreme in urma bunul obicei de a citi si caseta redactionala a unei carti, in momentul frunzaririi ei delicate si tatonante la librarie. Era inscrisa acolo o mica biografie: responsabilul de carte (numit asa in anii ’50 si devenit apoi redactor sau lector), tehnoredactorul, corectorul (stiut si mentionat numai in anii ’50), dat la cules si bun de tipar (cu date exacte), tirajul, tipul de hirtie, formatul, numarul de coli, clasificarea zecimala (de tip vechi), comanda si tipografia la care a fost tiparita cartea. In momentul in care ma decideam sa cumpar o carte (fie ca ma aflam in librarie, fie ca eram la anticariat), ma interesau si aceste mici si aparent nesemnificative amanunte.
Caseta redactionala are si ea o istorie a ei, fara indoiala afectata de politica. Datele sau, mai bine zis, informatiile mentionate in caseta redactionala a unei carti s-au tot imputinat de-a lungul timpului, din anii ’50 incoace. A existat o fluctuatie semnificativa si in ce priveste tirajul. Pina in 1969 (inclusiv) este mentionat intotdeauna; dispare in anii 1970 si 1971; reapare in 1972, e un indiciu prezent constant pina in 1980 si dupa aceea dispare pentru totdeauna de pe cartile romanesti, devenind secret.
Am reconstituit cu aproximatie istoria mentionarii tirajului pe baza cartilor mele din biblioteca. Daca un Ion Vitner se tiparea in 1949 in 10.000 de exemplare, iar un Nicolae Moraru in 1950 in 6.300, o carte de critica de Mihai Novicov, Petru Dumitriu sau de Ov.S. Crohmalniceanu urca in 1953 si 1954 pina la tirajul fabulos (astazi) de 15.000 de exemplare. A. Toma este reeditat in 1951 intr-o antologie de autor tot in 15.000 de exemplare. In anii 1965-1970 (ca si putin dupa aceea) tirajul unei carti de critica oscileaza intre 2.000 si (rar) 5.000; o carte de proza autohtona mergea in mod obisnuit in 8-10.000; un volum de poezii beneficiaza de
