Pentru un invatamint laic
Inainte de 1989, invatamintul neteologic din Romania era unul ateist. Educatia ateista era unul din scopurile acestui invatamint. Nici nu se punea pe atunci problema existentei unor cursuri de „istorie a religiilor“ si de „filozofie a religiilor“. Elevul era invatat ca a fi ateu este bine, iar a crede in existenta lui Dumnezeu este rau.
Dupa 1989 lucrurile s-au schimbat, educatia religioasa devenind unul dintre obiectivele invatamintului. Elevul este acum invatat ca este bine sa creada in Dumnezeu si in dogmele cultului din care „face parte“ (fie prin adoptie, fie datorita arborelui genealogic) si ca este rau sa fie ateu. S-au infiintat catedre de religie, iar religia este predata in spirit confesional, orele de religie incluzind practicarea unor ritualuri.
In aparenta, cele doua tipuri de invatamint nu au nimic in comun. Totusi, la o analiza mai atenta se poate observa ca ambele tipuri de invatamint invocate mai sus fac greseala de a considera unele probleme ce tin de optiune (cum este cea a credintei sau noncredintei in existenta lui Dumnezeu ori problema apartenentei confesionale) drept niste chestiuni ce tin de educatie. Ambele tipuri de invatamint nu-i dau dreptul elevului de a adopta propriile lui judecati de valoare in privinta fenomenului religios.
O alternativa la aceste doua tipuri de invatamint este invatamintul laic. Un astfel de invatamint considera problema credintei sau noncredintei in Dumnezeu, ca si problema apartenentei confesionale ca tinind de optiunea fiecaruia. In consecinta, un astfel de invatamint pleaca de la premisa ca nu este ceva rau in sine nici a crede si nici a nu crede in Dumnezeu. Invatamintul laic nu are ca obiectiv a-l educa pe elev sa creada sau sa fie ateu, ci doar sa-l informeze (folosind doar judecati de fapt si lasind, spre deosebire de invatamintul ateist sau de invatam
