Ştiinţele, fie ele pozitive, sociale sau umaniste, sînt menite să constate şi să sistematizeze domeniul la care se referă. Ele nu sînt menite să impună legi, ci să le identifice. Obiectele aflate în proximitatea unei planete nu sînt atrase de aceasta pentru că aşa a vrut Isaac Newton. Tot astfel, dacă în română, spre deosebire de engleză, adjectivele se acordă cu substantivele pe care le determină, aceasta nu este urmarea deciziei vreunei Academii.

în ceea ce priveşte ştiinţele pozitive, lucrurile sînt limpezi şi nu există dispute, căci se referă la o realitate neschimbătoare în datele ei esenţiale (creşte procentul de CO din atmosferă, dar formula moleculei nu se modifică). Mai mult, trebuie remarcat că nu există teorii contradictorii: geometria lui Lobacevski, în care paralelele se întîlnesc, nu dezminte, ci completează geometria lui Euclid, întrucît vorbeşte despre altceva.

Cu umanioarele lucrurile stau ceva mai complicat. Nu numai că există teorii şi comentarii contradictorii asupra aceleiaşi entităţi (o operă de artă, un fenomen social, un curent artistic), dar fenomenele studiate sunt schimbătoare în timp şi variabile în spaţiu. Care este, în aceste condiţii, obligaţia şi dreptul unui specialist? Să ţină cu dinţii de ce-a învăţat el cu zece, treizeci ori cincizeci de ani în urmă? în nici un caz! Datoria lui este să amintească, iar şi iar, care sînt regulile consacrate, atenţionîndu-i pe cei care nu se înscriu în acestea. Dar, din momentul în care regula se schimbă, prin uzanţa majorităţii, specialistul este obligat să consemneze acest lucru ca pe un fapt împlinit, nu să i se opună. în domeniile prin definiţie subiective ale ştiinţelor umaniste guvernează convenţiile, consensul. Iar acestea nu se pot impune cu forţa, în numele niciunei "corectitudini", căci corectitudinea însăşi este definită prin consens.

Poate că în nici un alt domen