Nu incape indoiala ca romanul e al mai priceput om de pe planeta: cand e ceva de carpit, nimeni nu-l intrece in dibacie. Asa cum pentru orice intrebare exista un raspuns, el stie ca fiecarui surub ii vine de hac o saiba si-o piulita. Daca rotirea Pamantului in jurul Soarelui ar avea o sincopa, romanul nostru ti-ar spune cu ochii inchisi unde bate lantul, ce piesa ar trebui unsa, care e hiba. Noroc ca suntem un popor pasnic, asa ca stiinta noastra se iroseste fara emotii pentru ceilalti cetateni ai planetei. Exista insa chestiuni inalte in care acceptam sa fim consultati, motiv pentru care, e clar pentru toata lumea, NATO are nevoie de noi ca ursul de miere. Daca mai aveam dubii in acest sens, ele mi-au fost spulberate recent, cand amicul unui amic de-al meu mi-a spus o istorioara edificatoare. Omul despre care vorbim e militar, ofiter de marina. Dar, inainte de orice, e roman, adica dibaci in toate, c-asa-i in marina: daca nu esti meserias, iti pierzi elicea pe drum si-apoi fierul plutitor nu mai misca nici daca dai din buric. S-a dus buhul dibaciei romanilor pana la malurile Senei. S-a dus pe jos si s-a intors cu vaporul, incarcat cu francezi nerabdatori sa-i cunoasca pe-ai nostri. S-a nimerit ca amicul amicului meu sa fie printre cei care s-au aburcat, atunci, pe caravela oaspetilor. In armata ca in armata: dincolo de discursuri, care spun cam aceleasi lucruri pe toata scoarta pamantului, sunt oamenii, dornici sa socializeze, sa-si impartaseasca experienta de viata, sa afle care-s durerile, cat costa chilu` de carne pe Sampzelize, in ce directie se-nvarte la ei piulita. Amicul amicului nostru s-a lipit de un maistru militar care, simpatic, ca tot francezul, l-a plimbat pe vapor sa-i arate aia si-ailalta. Ce-i drept, avea cu ce se mandri: era un vapor de ultima generatie, atat de sofisticat incat, puse langa el, ambarcatiunile noastre pareau niste simple yole. Mai m