La începutul anului 1992, anul morţii sale, Lucia Demetrius m-a invitat la ea acasă şi mi-a vorbit despre proiectele ei literare. Deşi trecuse de 80 de ani, lucra în fiecare dimineaţă şi avea "pe şantier" un volum de memorii, relatînd experienţa ei ca tînără regizoare sau ca asistentă a lui Alice Voinescu, amintirile legate de debutul său literar, de succesul romanului Tinereţe, distins cu premiul Uniunii Scriitorilor în anii '30, de apropierea de socialism, de anii dictaturii lui Gheorghiu-Dej şi Ceauşescu, de uitarea în care se scufunda lent după 1980...

Paralel cu aceste memorii, lucra - am văzut! - un ciclu de proze inspirate din viaţa şi patimile lui Iisus, reunite sub titlul Stabat mater dolorosa, dintre care trei erau deja dactilografiate. Un număr destul de mare de pagini (aproximativ 50) urmau să fie trimise la dactilografă.

După moartea sa, survenită în vara anului 1992, l-am vizitat pe soţul ei, actorul Ion Cristel, şi m-am interesat de soarta acelor scrieri în vederea publicării. Nu le-am mai găsit. Le încredinţase unor editori particulari, care plecaseră cu ele şi nu-i mai dăduseră nici un semn de viaţă. Dl. Cristel era disperat, uita tot ce i se spunea, nu se mai hrănea. A murit şi el curînd. Nu am mai găsit la el decît o copie a celor trei proze, dintre care una, Osînda, o prezentăm acum cititorilor României literare.

Maria Graciov

Era frig în noaptea aceea şi în curtea marelui preot slugile făcuseră foc, să se încălzească. De afară, din drum, suită pe o movilă, înconjurată de celelalte femei care îl urmaseră pe el din Betania la Ierusalim, înconjurată în întuneric de mulţime, de chipuri pe care abea le zărea şi le cunoştea sau nu le cunoştea, mama încerca să vadă ceva peste zidul înalt. Ce se petrecea acolo? Ce voiau de la el? Unde se risipiseră ceilalţi, ucenicii, mulţimea care îl urma zi d