Revin asupra temei pe care am schiţat-o în această rubrică săptămîna trecută, propunînd o trecere în revistă a cîtorva dintre trăsăturile caracteristice ale mesajelor din listele de discuţii moldoveneşti (din Republica Moldova). în privinţa scrierii, este evidentă în aceste texte colocviale preocuparea de a nota prin grupuri de sunete (în absenţa diacriticelor) mai ales pronunţiile regionale. (Ca şi altă dată, am completat, pentru uşurinţa lecturii, acele diacritice pur şi simplu omise din cauza sistemului de comunicare electronică, nemodificînd însă transcrierile lor prin grupuri de litere). Tendinţa e normală: notarea pronunţiilor regionale riscă cel mai uşor să se confunde sau să nu fie deloc înţeleasă în absenţa unor mărci suplimentare. Sînt astfel înregistrate trăsături tipice ale graiului moldovenesc: palatalizarea labialelor (bine - ghine), reducerea africatelor la elementul lor fricativ (cineva - shineva, posmagii - posmajii), transformarea diftongului ia în ie ("moldovenii noştri cam s-o împrăştiet în lumea largă"; "da muieţi îs posmajii?"), pronunţiile tăt, tăţi, rostirile dure are consoanelor s, ţ, care modifică timbrul vocalelor succesive ("da disară venim", "eu nu-ts dau salariu") etc. Cele mai multe atestări le oferă categoria într-adevăr caracteristică a pronunţării secvenţelor ce, ci ca şe, şi: sheva, nishiodată; "shi-o mai rămas"; "să zishem"; "nishi nu stiu"; "să fashi sheva"; "shi-i cu tine" etc.; unii utilizatori ai computerului transcriu (economic) cu sh doar acest ş dialectal, în vreme ce ş din limba literară rămîne nemarcat (shi = şi, ca pronunţie pentru ce, dar si = şi): "shi baieti creativi moldovenii nostri, imbina modernul cu trecutul si incearca sa prinda doi iepuri dintro lovitura...". Mai rar e notată în mesaje închiderea lui e la i, de altfel o trăsătură general populară ("unile bîrfe se adeveresc"), chiar dacă este fixată oarecum