În cele din urmă l-au găsit: el poartă vina pentru prăbuşirea economiei, el e fruntaşul corupţiei, el împroaşcă imaginea ţării cu gunoi, el vinde străinătăţii secretele de stat, el şantajează, el doarme pe banii boborului în fotoliile parlamentare. Şi tot el e responsabil pentru devalorizarea leului, pentru apariţia unei rubrici noi în nomenclatorul meseriilor - "căpşunar" -, pentru menţinerea securiştilor în funcţii importante, pentru nivelul draconic al fiscalităţii. Cam aşa ţi-l imaginezi, după enorma zarvă legată de el şi de isprăvile lui. Dacă vă imaginaţi că aceste date corespund vreunuia din mai-marii ţării, aţi greşit. Dihania care a îngheţat sângele în venele naţiei e câinele pitbull.

Zeci de talk-showuri, sute de articole de ziar au tratat subiectul câinelui ucigaş cu o frenezie pe care n-am descoperit-o niciodată când a fost vorba de poliţaii ucigaşi, de judecătorii-ucigaşi, de politicienii-ucigaşi. De regulă, incidentele sângeroase avându-i eroi pe purtătorii de uniforme sau pe aleşii naţiei sunt tratate cu toată discreţia. Ba chiar cu un soi de deferenţă faţă de metoda crimei: orişicâtuşi, una e să sfârteci un copil cu colţii, alta e să faci pilaf cinci, instalat confortabil la volanului bolidului ultimul răcnet!

Dacă s-a înţeles din cuvintele de mai sus c-aş fi împotriva legii care interzice importul de câini ucigaşi, precum şi reglementarea comportamentului altor animale primejdioase, vă înşelaţi. Sunt cu totul în favoarea lor. Sunt şocat doar că astfel de legi n-au existat până acum. După cum n-au existat legi care să oblige la prevenirea poluărilor mortale, a revărsărilor de ape, a incendiilor. La noi, e musai ca mai întâi să se producă dezastrul pentru ca înaltele minţi politice să se gândească la prevenirea lui.

Obişnuinţa improvizaţiei, tehnica autohtonă a tragerii mâţei de coadă, filozofia supravieţuirii de pe azi pe mâ