Există în Portugalia fundaţii culturale private al căror prestigiu a depăşit de multă vreme frontierele dreptunghiului naţional: prin bogăţia şi, în consecinţă, prin muzeele lor, prin spectacolele la care invită marile nume ale artei contemporane, prin bibliotecile fondate, prin cărţile editate, ele fac mai mult pentru cultura portugheză decît face statul (adică Ministerul Culturii, victima eternă şi predilectă a restrîngerilor bugetare).
Fundaţia Calouste Gulbenkian, Fundaţia Espírito Santo, Fundaţia Oriente - toate din Lisabona, Fundaţia Serralves - din Porto: iată tot atîtea nume sonore, care au intrat în memoria culturală colectivă, portugheză şi nu numai.
La baza tuturor acestor binefăcătoare instituţii s-a aflat, evident, enorma avere personală pe care fondatorul lor, în loc s-o cheltuiască, a lăsat-o prin legat culturii. Dintotdeauna au existat asemenea persoane excentrice, iar în Portugalia ele au fost la fel de numeroase ca aiurea. Bine administrată, averea donată s-a multiplicat de două, de patru sau de cinci ori. Astăzi, bugetul Fundaţiei Gulbenkian este perfect comparabil cu bugetul Ministerului portughez al Culturii. Cu alte cuvinte, o instituţie strict particulară face statului concurenţă directă şi loială. Numai că banii Fundaţiei Gulbenkian cresc văzînd cu ochii, în timp ce banii Ministerului Culturii au fost deseori aruncaţi pe fereastră prin finanţarea unor proiecte dubioase, susţinute însă de clientela politică a partidului aflat la putere. Condiţia Ministerelor Culturii din majoritatea ţărilor rămîne, se vede, aceeaşi... Aşa că soliştii, orchestrele, scriitorii, expoziţiile care se succed, rapid, în discret-somptuosul palat modernist Gulbenkian din centrul Lisabonei se situează la un nivel pe care manifestările patronate de diversele ministere (adică de Guvern, adică de stat) nu-l vor atinge nici măcar în vis.
În ţara no
