Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Estivala cu iz de moloz

Publicat in Ziua Constanta, joi 9 mai 2002 ·

Am auzit, nu demult, ca s-a deschis sezonul pe litoral. De fapt, sincer sa fiu, nu era un simplu zvon, ci chiar declaratia ministrului Dan Matei Agathon. Curios din fire, m-am gandit sa fac o tura prin Mamaia, sa vad si eu cum sta treaba la inceputul unui sezon pe care ministrul il vede deja ca pe cel mai bun din istorie. O plimbare prin statiune intr-o zi libera poate fi un exercitiu reconfortant. Daca ai si ceva bani, distractia este garantata. Asa ne-am gandit si noi. Am luat-o deci prin Satul de Vacanta, spre Complex Perla, printre terase, magazine si tarabe. "Ce frumoasa este viata, nu-i asa?", imi spuneam si mergeam mai departe. Bucuria simpla de a trai mi-a cam trecut atunci cand am ajuns in mijlocul Satului de Vacanta. Se pare ca vorbele lui Agathon nu prea ajunsesera pe acolo. O movila imensa de moloz si bucati de beton marturisea odiseea unui fost restaurant, daramat in cine stie ce razboi bahic. Ne-am gandit atunci ca nu merita sa ne stricam ziua si am incercat sa ne spunem ca dezordinea este una dintre legile firii si ca, pana la urma, movila de moloz se integreaza chiar bine in peisaj. La nevoie, turistii veniti pe litoral pot sa faca si o mica escalada. Ramane doar sa creasca putin buruienile pe deal, ca sa avem si flora. Ca de fauna, oricum, nu ducem lipsa. Dupa ce ne-am inveselit putin la gandul ca nu va trebui sa mai luam trenul ca sa mergem la munte, ne-am continuat promenada spre plaja. Am ochit o terasa mai cu... briza si ne-am asezat cu gandul la o bere rece. Pe la mese cam batea vantul, motiv pentru care nici ospatarii nu se prea grabeau sa ne ia comanda. Intr-un tarziu, o domnisoara care parea a fi cel mult in clasa a X-a, la liceu, s-a apropiat timorata de masa noastra. Eu am cerut o bere, iar colegul meu, care face parte din categoria defavorizata a soferilor, a vrut si el una, dar fara alcool. Pana s-a mai racit berea in frigider, pana

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trageri noi la Loto 6/49. Report de peste 6,6 milioane de euro la categoria I

HotNews acum 34 minute
Duminică, 29 septembrie, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc, după ce la tragerile loto de joi, 26 septembrie, Loteria Română a acordat peste 13.200 de câştiguri în valoare totală de peste 2,72 mili

Accident grav pe autostrada A1. Doi oameni au murit

Ziare.com acum 40 minute
Un bărbat şi o femeie au murit, iar un alt bărbat a fost rănit, sâmbătă seară, 28 septembrie, după ce autoturismul în care se aflau s-a izbit de parapet, iar apoi a ieşit în decor, pe autostrada A1, în judeţul Arad. Accidentul rutier a avut loc pe A

Un bărbat a murit după ce a fost prins sub un mal de pământ, când săpa o fântână. Unde a avut loc tragedia VIDEO

Ziare.com acum 15 minute
Un bărbat din judeţul Suceava a murit după ce a fost prins sub un mal de pământ, în timp ce săpa o fântână. Intervenţia pompierilor a durat mai multe ore, întrucât terenul este instabil, iar fântâna are zece metri adâncime. Accidentul a avut loc la

Horoscop pentru duminică, 29 septembrie 2024. Previziuni pentru fiecare zodie în parte

Ziua Constanta acum 20 minute
Berbec Îmbinarea utilului cu plăcutul reprezintă tema principală a acestui final de săptămână. Sunt momente bune pentru a lămuri situațiile amoroase, pentru a rezolva treburi restante și pentru a-ți creiona programul zilelor următoare. Energia vit

Preoţii ortodocşi îndeamnă la rugăciune pentru ferirea de furtuni şi inundaţii

Mediafax acum 14 ore
Patriarhia Română îndeamnă clericii şi credincioşii din toate eparhiile la rugăciune şi solidaritate, având în vedere avertizările meteorologice referitoare la mari furtuni şi ploi abundente. În localităţile sub avertizare, vor fi sunate clopotele b

Au ucis un bărbat deoarece „deranja tomberoanele”. Mamă și fiu, după gratii

Ziare.com acum 8 ore
Un bărbat de 42 de ani a fost arestat preventiv pentru tentativă de omor, iar mama sa este cercetată în libertate după ce au lovit și lăsat inconștient un alt bărbat pe o stradă din Sectorul 5. El a fost dus la spital după ce o martoră a incidentulu

Donald Trump amenință să dea Google în judecată, acuzând gigantul tehnologic că o favorizează pe contracandidata sa: Nu prezintă decât lucruri pozitive despre tovarăşa Kamala Harris

HotNews acum 13 ore
Donald Trump ameninţă să dea Google în judecată, în cazul în care obţine o victorie în alegerile prezidenţiale americane, acuzând grupul tehnologic de faptul că scoate în faţă articole care-i sunt defavorabile, în folosul candidatei democrate Kamala

SuperLiga: Liderul Universitatea Cluj, înfrângere surprinzătoare pe terenul lui Poli Iași

HotNews acum 13 ore
Universitatea Cluj, liderul surprinzător din SuperLiga, a pierdut meciul disputat pe terenul echipei Poli Iași, scor 1-0, în etapa cu numărul 11. Poli Iași – Universitatea Cluj 1-0, în etapa #11 din SuperLiga Ocaziile importante au lipsit în prima p

Incendiu de vegetație lângă București. A fost emis mesaj Ro-Alert din cauza degajărilor mari de fum VIDEO

Ziare.com acum 12 ore
Un incendiu de gunoi menajer și vegetaţie uscată a izbucnit, sâmbătă seară, 28 septembrie, în localitatea ilfoveană Sinteşti, pompierii intervenind cu nouă autospeciale. Totodată, a fost emis mesaj Ro-Alert din cauza degajărilor mari de fum. ”Interv

Tudor Giurgiu, la TIFF Oradea: Un film cu Nadia Comăneci, pentru 2026, la 50 de ani de la Olimpiada din Montreal

G4Media acum 9 ore
Regizorul Tudor Giurgiu a afirmat, sâmbătă seara, la Oradea, că ar dori să realizeze un film documentar despre Nadia Comăneci pe care să-l lanseze în 2026, la 50 de ani de la momentul istoric al Olimpiadei de la Montreal, transmite Agerpres. „Între

Vremea

București
acum

18°
dum.

15°/21°
lun.

11°/15°
mar.

13°/17°
mie.

11°/19°
Iasi
acum

13°
dum.

12°/18°
lun.

8°/12°
mar.

8°/13°
mie.

6°/18°
Constanta
acum

17°
dum.

17°/22°
lun.

12°/16°
mar.

11°/14°
mie.

11°/19°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

9°/15°
lun.

8°/10°
mar.

8°/15°
mie.

6°/17°
Timisoara
acum

13°
dum.

12°/17°
lun.

9°/17°
mar.

7°/17°
mie.

9°/21°